Liga 1

CS Universitatea Craiova revine în România! De ce nu mai continuă cantonamentul din Antalya

Universitatea Craiova se va duela cu FC Botoșani, în cel de-al doilea amical al iernii / Sursă foto: Facebook Universitatea Craiova

Articol de Vlad Nedelea, Cristi Roșu (video)  —  miercuri, 12 ianuarie 2022

Universitatea Craiova ar fi trebuit să dispute un amical în compania norvegienilor de la Raufoss IL, însă meciul a fost anulat din cauza unor cazuri de COVID-19 depistate în lotul nordicilor. Oltenii se reorientaseră, stabiliseră un amical cu FC Botoșani, și acesta fiind în cele din urmă anulat!

  • Reporterul GSP Vlad Nedelea și cameramanul Cristi Roșu se află în Turcia și transmit zilnic cele mai noi informații din cantonamentele echipelor românești.

UPDATE 19:25 / CS Universitatea Craiova revine în România

Delegația celor de la CS Universitatea Craiova a decis să revină în România, din cauza condițiilor vitrege din Antalya. Avionul oltenilor va decola în scurt timp către casă. 

Amicale ratate pentru CS Universitatea Craiova

Chiar dacă vremea a fost favorabilă astăzi, problemele pe care oltenii le-au tot întâmpinat de la sosirea în cantonament i-au făcut să să se gândească să plece din Turcia cu o săptămână mai devreme decât era planificat. 

Partida amicală cu FC Botoșani fusese mutată de la Gloria la Carya, mai apoi de la Carya la Aracadia, iar în cele din urmă a fost anulată. Toate aceste probleme par să-i fi determinat pe olteni să ia în calcul decizia de a reveni în România.

Craiova pregătește 2022 în Turcia

Universitatea Craiova intră în 2022 cu obiective clare. Dacă titlul nu mai e de actualitate, intrarea în play-off și Cupa României au devenit o prioritate. Oltenii au fost cei mai grăbiți, au ajuns în Turcia de pe 3 ianuarie. 

Condițiile în care stau Ivan, Bancu&Co. sunt de cel mai înalt nivel. Oltenii au ales Gloria Sports Arena, un complex dedicat sportivilor, cu terenuri gazonate, săli de forță și de recuperare și un stadion cu pistă de atletism. În 2017, cu Nicolae Dică pe bancă, și FCSB a folosit această bază modernă.

Vești proaste pentru Universitatea Craiova: Lyes Houri, out până la finalul sezonului

Universitatea Craiova a primit o lovitură puternică în cantonamentul din Turcia. Lyes Houri (25 de ani) a suferit o accidentare gravă și poate rata restul sezonului.

Acesta s-a accidentat în timpul partidei amicale jucate contra celor de la FC Paksi, adjudecată de olteni cu scorul 5-2.

Fotbalistul cumpărat de la formația maghiară MOL Fehervar a fost introdus de Laurențiu Reghecampf în partea a doua a jocului, dar nu a rezistat pe teren până la sfârșitul confruntării. Francezul a efectuat investigații suplimentare în cursul zilei de luni, iar primele vești nu sunt deloc bune. Este suspect de ruptură de ligamente încrucișate și riscă să rateze toate meciurile din actualul sezon competițional. 

VIDEO Elvir Koljic răspunde întrebărilor primite de la fanii Universității Craiova

>

Citește și alte știri despre Universitatea Craiova: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.