Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

Acuze în direct la GSP LIVE cu privire la un meci din Liga 1: „A fost regia lui Florian Walter”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 12 ianuarie 2022

Fostul vicepreședinte al LPF, Sandu Boc, a fost invitat azi la GSP LIVE și a vorbit despre unul dintre cele mai „fierbinți” meciuri din istoria recentă din Liga 1.

  • CONTEXT: U Cluj și CFR Cluj se întâlneau în mai 2012 într-un meci din etapa 31, care putea decide campioana, iar partida a fost una cu scântei.
  • După o bătaie generală, Alexandru Tudor oprea derby-ului Clujului, la 1-0 pentru CFR, iar jocul urma să se rejoace după 10 zile, din minutul 1, de la 0-0
  • La rejucare, Universitatea a deschis scorul prin Marian Cristescu în minutul 28 şi chiar a reuşit să majoreze scorul imediat după pauză, tot prin Cristescu, în minutul 28.  Adrian Cristea ( U Cluj( a fost eliminat în minutul 49, iar CFR a reuşit să reducă din handicap prin Gabi Mureşan (în minutul 50), iar Sougou a egalat în minutul 68, iar Ricardo Cadu a adus victoria echipei sale din penalty în minutul 90, scos uşor de Kapetanos după un fault al lui Szukala.
  • CFR Cluj a câștigat campionatul, cu un punct peste FC Vaslui

Azi, fostul oficial al Ligii, a declarat că incidentele de la meci ar fi fost provocate intenționat de Florian Walter, fostul patron al Universității Cluj, decedat în mai 2019, în încercarea de a duce titlu către FC Vaslui.

VIDEO Sandu Boc acuză la GSP LIVE: „La meciul U Cluj – CFR Cluj din 2012 a fost o regie a lui Florian Walter”


„Am fost supervizor la acel meci. Toată regia era făcut de Florian Walter, Dumnezeu să-l ierte, să piardă ambele echipe cu 0-3. Și lua Vaslui campionatul.

De când am ajuns la stadion, cu două înainte de meci, am văzut că deja erau 200 de oameni din galeria lui U Cluj deasupra tunelului. Când a intrat CFR Cluj pe teren, fanii i-au luat la înjurături pe jucători, care nu au răspuns în niciun fel.

Eu eram sus, în tribună. Când s-a întrerupt meciul am luat-o la fugă pe scări. Prima dată am intrat în vestiar la echipa oaspete. I-am întrebat dacă au probleme și au zis că nu.  Ulterior am intrat la arbitri. Norocul meu a fost că nu am intrat singur, ci cu procurorul care era la meci, doi delegați și observatorul de arbitri. Ulterior, Alexandru Tudor (n.r. - arbitrul acelui meci) a spus că eu am dat dispoziție să opresc meciul.


Am întrebat «Tudore, ce s-a întâmplat?». A zis «S-au luat la bătaie și am oprit meciul». L-am întrebat cine s-a bătut și dacă le-a oprit carnetele jucătorilor, iar el a spus «Nu, nu le-am oprit. Dar o voi face». Păi, ce răspuns e ăsta? Era foarte confuz. După aceea a spus la toată lumea «Supervizorul a dat dispoziție să opresc meciul». Dar nu era așa.

S-au făcut multe, multe, multe aranjamente. Și erau urâte”, a declarat Sandu Boc la GSP LIVE.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.