Cum își torturează CSA Steaua fotbaliștii care nu acceptă rezilierea contractelor: cu niște antrenamente imposibil de parcurs. Cine nu reușește e amenințat cu amenda pe baza unui referat.
Clubul Sportiv al Armatei s-a înscris printre echipele care-și chinuiesc fotbaliștii atunci când aceștia nu semnează pentru rezilierea contractelor. Steaua a și inventat o metodă nouă de presiune.
Formațiile care-și mai torturau jucătorii cu același scop le programau antrenamente cu noaptea-n cap, îi forțau să se pregătească în mocirlă sau pe gheață, îi trimiteau la „satelit” sau printre juniori.
Antrenamente infernale pentru renegații de la Steaua: „E imposibil să ne încadrăm!”
CSA le cere să alerge încontinuu și să îndeplinească niște „timpi” imposibil de atins, scrie digisport.ro. Cine nu reușește e amenințat că va fi amendat pe baza unui referat pe care-l va întocmi unul dintre secunzii lui Daniel Oprița, desemnat să-i antreneze pe cei care nu mai sunt doriți.
Din informațiile obținute de GSP, fotbaliștii scoși din lot care au parte de un astfel de program infernal au nume cunoscute, au evoluat în trecut și în prima ligă: Alexandru Zaharia, George Călințaru, Liviu Băjenaru, Ovidiu Morariu. Eliminați din prima echipă, ei au refuzat să semneze pentru ruperea contractelor.
Acum se pregătesc separat, sub comanda unuia dintre asistenții lui Oprița. Antrenamentul nu e sofisticat, doar că e conceput ca să-i amendeze pe jucători, nu ca să-i aducă într-o formă bună: 50 de minute de alergare continuă, cu condiția ca fotbaliștii să parcurgă fiecare bucată de 300 de metri în maximum un minut și 12 secunde.
„Ne-a spus că dacă nu scoatem timpul acela ne vor fi scăzute salariile pe baza unui referat. Dar e imposibil să ne încadrăm, oricât am vrea!”, le-au povestit fotbaliștii apropiaților.
CSA Steaua e între play-off și play-out
Referatul ar trebui să constate că cei patru jucători nu reușesc să se transforme în niște atleți de top, deci nu merită să mai încaseze salariile pe care le-au negociat atunci când au semnat cu Steaua.
Nou-promovată în „B”, echipa roș-albastră nu are un sezon grozav, a încheiat anul trecut pe locul al 6-lea după 16 etape, la granița dintre play-off și play-out. CSA nu are dreptul să promoveze la capătul acestei stagiuni, chiar dacă ar obține pe teren biletul pentru „A”.
Societatea trebuie să fie schimbată dintr-una de drept public într-una de drept privat pentru ca „militarii” să fie primiți în Liga 1.
Oprița avertizase astă-vară, când suporterii erau dezamăgiți că echipa lor nu putea să urce în curând în eșalonul de elită: „Trebuie să fim atenți, că drept de promovare n-avem, dar avem drept de retrogradare!”.
Dacă va mai coborî un loc în clasament, pe al 7-lea, Steaua va lupta în play-out ca să nu se întoarcă în „C”.
70 de minutea jucat pentru FCSB în prima ligă Băjenaru, unul dintre fotbaliștii pe care CSA Steaua îi aleargă încontinuu ca să-i preseze să renunțe la bani. Becali îl adusese pe Liviu de la Bistrița în 2011, dar l-a folosit într-un singur meci, 1-1 cu Voința Sibiu, după care patronul a devenit dezamăgit și a renunțat la mijlocașul ofensiv
Ce zice specialistul contactat de GSP: „E greu rău pentru fotbaliști"
Un preparator fizic cu experiență mare și în campionatul românesc, și în alte ligi, dar și în alte sporturi a analizat programul pe care îl urmează "pedepsiții" de la Steaua:
"Pentru un atlet de top e chiar ușor de făcut antrenamentul acesta. Pentru fotbaliști, da, e greu de tot să reușească să facă așa ceva. Fotbaliștii nu sunt antrenați pentru un astfel de efort. Dacă vă uitați pe statistici, viteza medie a unui jucător în timpul unui meci e cam de 6 kilometri pe oră. Cine trece de 7 kilometri pe oră înseamnă că a avut foarte multe sprinturi în acel meci.
Nu sunt proști cei care le-au stabilit programul acela, dacă urmăresc să-i determine să rezilieze contractele. În antrenamentul de la Steaua, jucătorii ar trebui să alerge timp de 50 de minute cu 15 kilometri pe oră, un regim la care un fotbalist nu e supus în mod obișnuit nici în antrenamente, în nici un caz în meciuri!".
Obiectiv mic, salarii imense la Steaua
Steaua își poate propune doar să rămână în „B”, deși plătește salarii ca în prima ligă.
„Un salariu mediu e de 4.000 de euro net lunar. Aceasta e media, dar sunt fotbaliști care câștigă mai mult”, explică o sursă din club. La FC Botoșani, o formație de play-off în Liga 1, salariile sunt mai mici.
Cel mai bine plătit e Ongenda, cu 5.000 de euro lunar, însă există titulari care câștigă cu mult mai puțin. Racovițan, un titular din naționala de tineret, a semnat astă-vară cu moldovenii pentru un venit de 1.500 de euro.
Brazilienii Mateus și Jaja sunt plătiți cu câte 2.500 de euro lunar. FC Botoșani încasează din drepturi TV în jurul a două milioane de euro pe parcursul acestui sezon, în vreme ce Steaua își asigură bugetul din bani publici. Din drepturi TV primește cam 20.000 de euro pentru tot campionatul.
Au uitat de promovare?
Roș-albaștrii au discutat astă-vară despre schimbarea de care avea nevoie societatea pentru ca echipa să poată promova.
George Ogăraru, retrogradat între timp la centrul de tineret, spera ca modificarea societății să aibă loc cât mai curând, dar „e ceva ce depinde de Ministerul Apărării, nu de noi, oamenii din club”.
Oprița a fost întrebat des, după meciuri, dacă formația lui va primi dreptul regulamentar de a urca în primul eșalon. „Eu sunt doar antrenor, nu am cum să răspund fiindcă nu controlez situația” a fost răspunsul său de fiecare dată.
În lunile recente, nimeni din CSA Steaua nu a mai explicat care e stadiul transformării necesare și când ar putea să fie modificat clubul astfel încât să fie primit în fotbalul profesionist.
„Știu că la un moment dat erau oameni interesați să devină acționari, în ultima vreme nu am mai auzit nimic”, a povestit Gabi Balint, un suporter al „militarilor”, nu al FCSB.
{{text}}