Citesc comentariile fanilor privind reacția lui Boloni la oferta federală de a prelua naționala. Probabil cunoașteți că, după ce-a promis că va da răspuns până miercuri, Loți a mai cerut o păsuire de 4-5 zile. Nici măcar direct, întrucât n-a mai dialogat cu nimeni din FRF, ci prin intermediul Gazetei. Al reporterului Viorel Tudorache, deplasat special la Tg. Mureș.
Într-o proporție covârșitoare, opiniile din public îi țin partea lui Boloni. În sensul în care aprobă atitudinea lui și o pun pe seama situației grele din fotbalul nostru. Pasămite, întors în țară după două decenii, i-a mai antrenat pe "tricolori" vreme de 11 luni în 2000-2001, Loți s-ar fi lămurit că nu prea are din cine alcătui o națională pe măsura ambiției și a cărții sale de vizită.
Că n-are materie primă. Că nu va reuși cu actualii jucători, descriși (cam simplist) ca plini de fițe, de pretenții și de tatuaje. Dar fără cine știe ce valoare. Necompetitivi la nivel înalt.
Nu-i exclus ca lucrurile să stea exact așa. Intrând în amănunte, Loți să se fi speriat de tristele realități din fotbalul românesc. Unul cu adevărat la pământ, care n-are o minimă bază pentru performanță. Nu tu centre de copii și juniori puternice, nu există antrenori bine pregătiți pentru acestea, lipsește o mentalitate sănătoasă etc. Bate vântul.
Chiar dacă reforma, schimbarea, l-ar implica doar tangențial pe selecționer, treaba căzând în sarcina administrației federale, a lui Burleanu și a curtenilor săi, care în 8 ani n-au făcut nimic, posibil ca tabloul descoperit să-l fi determinat pe Boloni, de felul său un tip scrupulos, să ezite. Să întârzie un răspuns ferm. Practic, să lungească pelteaua.
Cu toate că, odată instalat în funcție, misiunea lui Loți ar fi să alinieze o națională cu care să obțină rezultate. Care să iasă dintr-o pasă neagră ce nu se mai termină. Iar la națională, vă invit să fiți de acord, nu se construiește, precum la o echipă de club, pe termen lung. Aici trebuie doar să ai inspirația, flerul, de a-i alege pe cei mai în formă jucători dintr-un anume moment.
Nu-i exclus, revin, ca Boloni să fi realizat că în condițiile de azi îi va fi foarte greu s-o scoată la capăt. Ca atare, să-și pună întrebări și, sentiment omenesc, chiar să se teamă. De ce nu? N-ar trebui însă condamnat, măcar pentru că fiecare decide pentru el și nimeni nu-i în locul altuia.
Totuși, fără supărare, nu se procedează ca Loți, ciudat, confuz. Nu-ți închizi telefonul, nu tragi de timp, nu te ascunzi. Nu dispari din peisaj. Dimpotrivă, ai curajul să spui ce gândești, albă sau neagră. Dacă-i cazul, recunoști că nu te bagi, că te simți depășit. Că nu vrei să riști etc.
Nu ești dator să zici neapărat da, mai ales că și alții au refuzat oferta. Ești însă dator, părerea mea, să zici ceva. Pentru că nu-i elegant să încurci pe nimeni. Nu-i fair.
{{text}}