Onoare în vremea ororii

În timpul luptelor de la Mărășești, un avion inamic a fost doborât. Românii au salvat ofițerul, comunicându-le, apoi, germanilor acest lucru. ”În aer suntem inamici, pe pământ, oameni!”

"Aviatorilor români! Domnilor! După numeroase căutări, am găsit aparatul distrus și corpul neînsuflețit al pilotului Adolf Rabel. Dar nici urmă de ofițerul observator, locotenentul Francisc Xavier Schlarbaum. Așadar, avem onoarea și rugămintea de a vă cere cu profund respect să ne informați dacă este prizonier. Vă rugăm să-l îngrijiți, dacă este rănit, cu cea mai mare atenție. Cu mulțumiri anticipate, o companie de aviație austro-ungară"

Așa suna scrisoarea.

Primul Război Mondial. Vara lui 1917, 9 august. "Farmanul" echipajului Triquerville-Bădulescu e luat cu asalt de un avion de recunoaștere și bombardament inamic. Se trage, rafala "curge" pe deasupra capetelor. Locotenentul aviator Gică Mihăilescu e în patrulă, atent. Intră în picaj, incendiază "Oeffag C.II"-ul. Care cade la o elice distanță de prima tranșee românească. Dintr-un prepeleac, sublocotenentul Dumitru Bădulescu urmărise lupta.

I-a dat semn lui De Triquerville să aterizeze, aproape de epava arzândă. A coborât, rapid, din carlingă. L-a tras pe ofițer mai departe de jăratic, dar n-a mai putut face nimic pentru pilot. Murise din cauza rănilor și a arsurilor. L-a urcat pe supraviețuitor în carlinga avionului F40. Avea picioarele zdrobite, dar respira. Bădulescu a rupt-o la fugă, a sărit în liniile românești.

În plină vară, ca-n Armistițiul de Crăciun, nimeni n-a tras un foc. Nici de aici, nici de acolo. Nimic.

Guvernul și Regii erau la Iași

Apoi, a doua zi, un avion austriac "Hansa-Brandenburg C.I." a trecut pe deasupra Oneștiului, lăsând biletul în limba franceză.

Era urgie, țara noastră se restrânsese doar la Moldova, atârnam de un fir de păr, Guvernul și Regii se găseau la Iași, Mărășeștiul fierbea, dar onoarea era onoare! Schlarbaum fusese dus, de urgență, la Iași. Medicii se gândiseră, la început, să-i amputeze membrele.

Apoi luptaseră și i le salvaseră! Bădulescu n-a lăsat lucrurile așa: a trimis veste la Târgu Secuiesc, dublată de o scrisoare a ofițerului rănit. Descria cum se petrecuseră faptele, anunța că omul fusese salvat. Pentru că se aștepta un mesaj lestat din partea piloților români, artileria antiaeriană austro-ungară, dar și germană, nu trăsese nici măcar un foc în zonă.

O săptămână - da, pare greu de crezut că tunurile tăcuseră șapte zile! - fusese liniște. Se cunoștea "boieria" așilor noștri, era clar că un răspuns avea să vină.

Pe limba lui Voltaire

Inamicii fuseră impresionați. Lupta era luptă, moartea era mare, peste măsură, dar considerațiunea și respectul rămâneau în picioare, indiferent de ploaia de gloanțe. Austro-ungarii lansară, mai apoi, un colet mare deasupra Oneștiului, unde viețuia Escadrila F6. Ciocolată și șampanie pentru cei care salvaseră viața camaradului lor, haine pentru acesta...

Când a văzut pachetul, Francisc Xavier a izbucnit în plâns. A cerut să scrie câteva vorbe, pe limba lui Voltaire:

"Vitejilor aviatori de la Onești! În situația în care mă aflu în momentul de față, nu pot face altceva decât să-mi exprim totalul meu respect și admirația mea profundă pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine, salvându-mi viața și primejduind-o pe a voastră. Îmi exprim aceeași admirație pentru lupta dusă, pentru atacul deosebit de dur și tăios, executat asupra avionului nostru. În aer suntem inamici, pe pământ ați dovedit a fi oameni adevărați, buni creștini și camarazi".

* Sursa: "Aeronautica Română în Războiul de Întregire Națională". Valeriu Avram, 2012