CSM București a câștigat primul meci jucat în Liga Campionilor în 2022, scor 28-20 cu Buducnost.
Campioana României a început cu dreptul săptămâna de foc în care va avea de disputat 3 partide. „Tigroaicele” au tremurat pe alocuri împotriva celor de la Buducnost, dar și-au îndeplinit obiectivul: au câștigat și au urcat pe locul 4 în grupă.
Jucătoarele au intrat mai greu în ritm, iar primele câteva minute au fost sărace în goluri și faze spectaculoase. Egalată la 1, ulterior la 2, CSM București s-a aflat tot timpul la conducerea partidei din momentul în care a făcut 3-2. „Tigroaicele” au încheiat prima parte cu un avantaj de 6 goluri, 15-9.
CSM București, victorie cu Buducnost
Gazdele le-au dat emoții elevelor lui Adi Vasile în începutul reprizei secunde, când au micșorat handicapul la doar două goluri, dar CSM a dat dovadă de forță în ultima parte a partidei.
Echipa din București a punctat excelent prin Neagu, Broch, Omoregie și Arntzen, în vreme ce marcatoarea numărul 1 din tabăra gazdelor a fost Pavicevic, cu 7 goluri.
Pentru CSM București urmează meciuri cu Brest Bretagne în deplasare (19 ianuarie) și Borussia Dortmund, la București, 3 zile mai târziu.
Clasament grupa A Liga Campionilor
FINAL » Buducnost - CSM București 20-28
- Final de meci, 28-20 pentru CSM.
- min. 51: Pauza cerută de Adi Vasile a dat roade. Elevele sale s-au distanțat la 8 goluri, 24-16.
- min. 42: Buducnost s-a apropiat la doar două goluri, iar Adi Vasile a cerut time-out.
- min. 40: Cristina Neagu ratează de la 7 metri, lovind bara transversală, apoi este blocată de tânăra portăriță Nada Kadovic (18 ani).
- min. 32: Buducnost începe repriza secundă excelent și punctează de două ori consecutiv.
- CSM încheie prima parte cu 6 goluri în față, cel mai mare avans înregistrat pe parcursul primei reprize.
- min. 26: încă o intervenție excelentă a Jelenei Grubisic, care își menține echipa în avantajul de 5 puncte.
- min. 20: Grubisic apără o lovitură de la 7 metri!
- min. 18: Ema Ramusovic înscrie la prima ei aruncare, 8-6 pentru CSM.
- min. 16: gazdele au pus presiune, s-au apropiat la un singur gol, dar reușita Cristinei Neagu de la 7 metri le oferă un moment de respiro „tigroaicelor”.
- min. 10: Carmen Martin înscrie din extremă, iar CSM conduce la două goluri pentru prima dată, 4-2.
- min. 9: Cristina Neagu o readuce pe CSM în avantaj, 3-2, cu un gol de la 7 metri.
- min. 4: primul gol e reușit de Cristina Neagu, care aruncă puternic, sub bara transversală.
{{text}}