CS:GO

Un tânăr român, campion la CS:GO, găsit decedat în Rusia » Mama lui nu crede varianta oficială: „Mi-e teamă că a fost ucis”

Alex Dincof Foto: fusionnncsgo//facebook

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Alex Dincof (22 de ani), unul dintre cei mai buni jucători de CS:GO, a fost găsit mort în orașul Rostov, după ce băiatul mersese până în Rusia pentru a-și vizita iubita.

Tragedia s-a petrecut pe 3 ianuarie când Alex sau „Fusion”, cum era cunoscut în lumea lumea e-sportului, a mers la Rostov pentru a-și vedea prietena. Ulterior, acesta a fost găsit decedat după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc.

Considerat unul dintre cei mai buni jucători la nivel european la CS:GO, Alex era stabilit în Italia împreună cu părinții săi. 

Autoritățile ruse au calificat cazul drept „un accident", fără a exclude, însă, sinuciderea. Ambele ipoteze sunt de neconceput pentru familia băiatului, anunță observatornews.

„Alex nu avea de ce să-și ia viața și nu înțeleg cum s-ar fi putut întâmpla un astfel de accident. Mi-e teamă că l-ar fi ucis cineva. Din păcate, comunicarea cu autoritățile din Rostov nu are loc în timp real și, până în prezent, nu putem spune dacă autopsia a fost efectuată sau nu”, a spus mama tânărului, Tudorița Dincof potrivit Cronaca Qui.

Alex era unul dintre cei mai buni sportivi europeni

„Fusion” și-a început cariera în CS:GO în 2015 și ajunsese în fazele finale ale Milan Games Week. Din acel an a urcat atât de repede în clasament, încât a reușit să se întrețină doar practicând e-sport și călătorind peste tot în lume, pentru a concura.

La CS:GO (Counter-Strike: Global Offensive) atinsese cote de excelenţă atât de mari, încât era considerat unul dintre cei mai buni sportivi europeni. Când a plecat în Rusia era foarte fericit”, au declarat unii dintre prietenii săi.

Citește alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.