GSP.ro te ține la curent cu toate noutățile despre jucătorii și antrenorii români din străinătate implicați în meciuri din acest week-end.
Denis Drăguș, gol în Anderlecht - Standard Liege
Denis Drăguș (22 de ani) a marcat golul egalizator în meciul dintre Anderlecht și Standard Liege, scor final 1-1. Introdus pe teren în minutul 56, atacantul român a lovit decisiv în minutul 86, declanșând bucuria în tabăra oaspeților.
A fost primul său gol după fix 3 luni, de la o reușită cu Leuven, tot în campionat. În ultima vreme, Drăguș a evoluat puțin, fiind ținut pe bară de probleme medicale.
Standard Liege este pe locul 14 în Belgia, cu doar 24 de puncte adunate în 21 de etape. Anderlecht ocupă locul 4, cu 39 de puncte.
Răzvan Marin, învins la limită de Mourinho în Serie A
- AS Roma - Cagliari 1-0 în Serie A, etapa #22
- Răzvan Marin a fost integralist la Cagliari
Victoria gazdelor a fost adusă de Sergio Oliveira, aflat la debut în tricoul romanilor. Mijlocașul abia împrumutat de la Porto a transformat în minutul 33 penalty-ul comis de Dalbert.
Răzvan Marin a fost periculos în două rânduri. Mai întâi, centrarea lui promițătoare din minutul 16 a fost respinsă în ultimul moment de Kumbulla. Apoi, a tăiat apărarea lui Mourinho cu o pasă filtrantă (24), dar atacanții lui Cagliari n-au citit intenția românului.
16e locul ocupat de Cagliari în Serie A, poziție retrogradabilă
AS Roma: Patricio - Niles, Mancini, Kumbulla, Vina - Veretout, Oliveira - Zaniolo, Mkhitaryan, Gyan - Abraham
Antrenor: Jose Mourinho
Cagliari: Cragno - Altare, Goldaniga, Carboni - Zappa, Deiola, Marin, Dlabert - Pereiro - Pavoletti, Joao Pedro
Antrenor: Walter Mazzarri
Galatasaray pierde și cu noul antrenor
- Hatayspor - Galatasaray 4-2 în etapa #21 din Superligă
- VIDEO cu cele mai importante faze
- Cicâldău a fost titular la debutul noului antrenor Domenec Torrent, Moruțan a intrat pe teren în minutul 81.
Spaniolul Domenec Torrent n-a avut noroc la debutul pe banca Galatei, pe locul 13 în Turcia, cu numai 27 de puncte acumulate!
Galatasaray a deschis scorul rapid, prin Kilinc (23), apoi a ratat și un penalty - Van Aanholt finalizând modest de la punctul cu var. Diouf n-a irosit lovitura de pedeapsă și a egalat pentru gazde (43), dar Akturkoglu a readus-o în avantaj pe Galata cu o execuție superbă din lovitură liberă, în prelungirile primei părți.
Repriza secundă a aparținut gazdelor. Kamara (62) și Lobjanidze (79) au întors scorul în favoarea celor de la Hatayspor, locul 3 în Turcia.
Alex Cicâldău a ieșit în evidență în minutul 70, la 2-2, când a irosit o ocazie mare: nu a cadrat o finalizare din câțiva metri. Moruțan a prins doar finalul în teren. L-a înlocuit în minutul 81 chiar pe Cicâldău.
Finalul a fost de coșmar pentru Galata! După eliminarea lui Antalyali, Hatayspor a mai punctat o dată, 4-2 scor final!
Hatayspor: Yigiter - Corekci, Kurucuk, Oksuz, Adekugbe - Lobjanidze, Ergun, Ribeiro, Kamara - Saint-Louis, Diouf
Antrenor: Omer Erdogan
Galatasaray: Cipe - Boey, Marcao, Ozturk, Van Aanholt - Cicâldău, Antalyali - Kilinc, Kutlu, Akturkoglu - Dervisoglu
Antrenor: Domenec Torrent
Bani Yas și Daniel Isăilă, în semifinalele Cupei din EAU
Bani Yas, echipa antrenată de Daniel Isăilă (49 de ani), a câștigat meciul cu Ittihad Kalba din sferturile de finală ale Cupei Emiratelor Arabe Unite, scor 2-0. Pentru vicecampioana din EAU au înscris Ivkovic (minutul 58) și Nicolas Gimenez, 10 minute mai târziu.
În semifinalele Cupei mai sunt calificate Al Wasl și Al-Wahda, ultimul loc urmând a fi ocupat de una dintre Al Sharjah și Al-Ahli Dubai.
Vlad Chiricheș, eșec în Serie A
Sassuolo, formație la care Vlad Chiricheș a fost titular, a pierdut meciul din etapa 22 din Serie A, 2-4 acasă cu Verona.
La pauză scorul a fost 2-0 în favoarea oaspeților după reușitele lui Caprari (37), respectiv Barak (44). Sassuolo a reușit să reducă din diferență la începutul reprizei secunde după reușita lui Scamacca.
La puțin timp distanță, Chiricheș a greșit decisiv însă. Aflat într-un duel corp la corp cu Simeone, românul a lovit mingea cu mâna dreaptă în interiorul careului. După consultarea VAR, arbitrul partidei a decis dictarea unui penalty în favoarea Veronei, transformat de Barak.
Defrel pentru Saassuolo și același Barak au mai punctat, iar scorul final a fost 4-2 în favoarea Veronei.
După acest rezultat, Sassuolo se află pe locul 11 în Serie A, cu 28 de puncte după 22 de meciuri.
Florin Andone, în „sferturile” Cupei Regelui
Florin Andone (28 de ani) a fost titular în meciul dintre Sporting Gijon și Cadiz, din „optimile” Cupei Regelui. Echipa românului a câștigat la loviturile de departajare, 4-2, după 0-0 la finalul celor 120 de minute.
Românul nu a reușit să-și lase amprenta pe tabelă și a fost înlocuit cu Alvaro Negredo în minutul 61.
Echipa lui Gâlcă nu-și revine
Al-Hazem, echipa antrenată de Costel Gâlcă, a suferit o nouă înfrângere în Arabia Saudită, 0-1 pe terenul celor de la Al-Ahli. Formația românului e ultima clasată, la 6 lungimi distanță de prima formație aflată deasupra liniei de retrogradare.
0 puncteîn 4 etape de campionat a înregistrat Gâlcă la Al-Hazem
Lider în Saudi e Al-Ittihad, trupa lui Cosmin Contra.
Dobre a marcat în Ligue 2
Mijlocașul Alex Dobre (23 de ani) a înscris în ultima etapă de Ligue 2, în victoria lui Dijon, scor 2-0, cu Rodez - runda #21.
11e locul ocupat de Dijon în Ligue 2 (26 de puncte acumulate în 21 de etape)
PAOK a făcut scor cu OFI Crete
Cu Alex Mitriță pe teren până în minutul 63, PAOK nu a avut emoții în fața celor de la OFI Crete (locul 6).
„Dubla” lui Kurtic și golul din final semnat de Swiderski au consemnat o victorie categorică pentru trupa antrenată de Răzvan Lucescu, acum la 8 puncte de liderul Olympiakos, care are însă un meci mai puțin disputat.
Radu Drăgușin, încă o dată titular la Sampdoria
Radu Drăgușin (19 ani, fundaș central) a fost integralist la Sampdoria în eșecul de azi, 1-2 cu Torino. E pentru prima dată când Radu bifează două jocuri ca integralist la italieni, aflați pe locul 16 în Serie A (20 de puncte).
Presa din Italia a taxat însă evoluția românului: „Nu e pregătit încă, are nesiguranțe din cauza lipsei de experiență. A comis multe greșeli în defensivă”.
4,5a fost nota primită de Drăgușin în presa din Italia după Sampdoria - Torino
Presa din Turcia: Șumudică pleacă de la Malatyaspor
Yeni Malatyaspor, echipa antrenată de Marius Șumudică, a pierdut în runda #21 din Superligă, 1-2 cu Goztepe. Antrenorul român va fi sacrificat de club, anunță presa turcă.
Malatya e ultima în Turcia, la 6 lungimi în spatele liniei de retrogradare. Prima deasupra liniei e chiar adversara de vineri, Goztepe!
{{text}}