Garbine Muguruza (28 de ani), numărul 3 WTA, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la situația lui Shuai Peng, tenismena din China care a dispărut din viața publică la sfârșitul anului trecut.
Peng a dezvăluit pe rețelele sociale că a fost agresată sexual de vicepremierul Chinei, Zhang Gaoli. Postarea sportivei a fost imediat ștearsă, iar Shuai Peng a dispărut apoi din viața publică. Lumea tenisului s-a arătat îngrijorată, iar trei săptămâni mai târziu, Peng a reapărut și a spus că a fost înțeleasă greșit. După acest eveniment, jucătoarea de tenis a dispărut din nou.
În consecință, WTA a anunțat în decembrie că suspendă toate turneele care urmau să se dispute în China.
Muguruza, îngrijorată de situația lui Shuai Peng
Shuai Peng
Sportiva spaniolă a vorbit înaintea startului Australian Open și a abordat și subiectul dispariției lui Shuai Peng: „Va fi foarte greu să știm adevărul, iar ei îi va fi dificil să vorbească. Nu știu dacă vom afla ceva despre asta. China este o țară dificil de abordat. Simt că stăm pe loc. La început părea ceva de moment, dar încă nu știm ce se întâmplă.”
Muguruza a felicitat decizia WTA de a suspenda turneele din China: „Cred că WTA a procedat foarte bine. Au dat dovadă de curaj și de caracter”.
Articol de Adrian Duță
{{text}}