Fotbal   •   Liga 1   •   rapid

Rapid București bifează un nou transfer » Jakub Vojtus a semnat cu giuleștenii: „Am simțit că putem face împreună ceva wow”

Rapid București bifează un nou transfer » Jakub Vojtus a semnat cu giuleștenii

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Jakub Vojtus (28 de ani) este cel de-al doilea transfer perfectat în pauza competițională de Rapid București, după cel al lui Răzvan Onea (23 de ani).

Bucureștenii au ajuns la un acord cu atacantul slovac, iar acesta vine în România după experiența din prima ligă maghiară, de la Mezokovesd, acolo unde a evoluat în ultimele două sezoane.

Rapid s-a înțeles cu atacantul Vojtus

Noul jucător al giuleștenilor a semnat un contract valabil pe un an și jumătate, iar anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului. Slovacul a oferit prima declarație după ce a ajuns la un numitor comun cu gruparea antrenată de Mihai Iosif.


„Mulțumesc Rapidului pentru interesul arătat, a fost și în vară și acum, și sunt fericit că am ajuns în cele din urmă aici. Am ales Rapidul pentru că știu câțiva băieți, orașul, antrenorul, am urmărit echipa în turul campionatului și în Liga 2. Mi-a plăcut mult proiectul. De asta am simțit că putem face împreună ceva wow. Abia aștept să joc pe noul stadion, va fi ceva extraordinar și pentru jucători, și pentru suporteri”, a declarat Vojtus pentru fcrapid.ro.

Revenire în Liga 1

Vojtus a mai evoluat de-a lungul carierei la alte trei echipe din România, la cele două reprezentante ale orașului Cluj, CFR și Universitatea, dar și la Academica Clinceni. În anul 2020, acesta a devenit campion al României alături de gruparea din Gruia.

11partide în tricoul „feroviarilor” a strâns Vojtus în sezonul 2020-2021


Ex-internațional de tineret în curtea Rapidului

Crescut la juniorii lui Zilina, atacantul ajuns în anul 2010 la Internazionale Milano are bifate selecții la naționalele U17, U19 și U21 ale Slovaciei.

175.000 de euroeste cota de piață a lui Vojtus, potrivit Transfermarkt

Articol de Maria Olteanu

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.