International   •   Campionate   •   SUPERCUPA SPANIEI

Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2 » Supercupa Spaniei ajunge în vitrina madrilenă pentru a 12-a oară în istorie

+13 Foto
Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2 // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 16 ianuarie 2022

Real Madrid este supercampioana Spaniei după 2-0 cu Athletic Bilbao, în finala competiției disputată în Arabia Saudită, la Riad, în fața a 30.000 de oameni. 

Real Madrid a câștigat Supercupa Spaniei pentru a doua oară în ultimii 3 ani. La Riad, „albii” au fost prea puternici pentru Athletic Bilbao, câștigătoarea din sezonul trecut.

Casemiro i-a testat atenția lui Unai Simon în minutul 27 cu un șut din afaca careului, dar portarul basc a respins în corner. Din faza fixă rezultată, același Casemiro a reluat periculos cu capul, dar Simon l-a blocat din nou.

Deschiderea scorului a venit în minutul 38. Rodrygo și-a încheiat incursiunea din banda dreaptă cu o pasă către Luka Modric, la marginea careului de 16 metri, iar croatul a reluat din prima, lângă bară.


+13 Foto
Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2 // foto: Imago Images

Sancet i-a dat mari emoții lui Courtois în minutul 45, când a șutat puțin peste poartă, iar „albii” și-au păstrat avantajul fragil înainte de intrarea la cabine.

Benzema a transformat de la punctul cu var, Raul Garcia a ratat 

Real Madrid a beneficiat de un penalty în minutul 51, când șutul lui Karim Benzema a fost blocat cu brațul de către Yeray Alvarez. Inițial, „centralul” Cesar Soto a lăsat jocul să curgă, dar a revăzut faza pe monitorul de la marginea terenului și a arătat spre punctul cu var. Benzema a executat fără emoții, în plasa laterală.


+13 Foto
Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2 // foto: Imago Images

În minutul 86, un nou henț în careu, încă un penalty. De această dată, pentru basci. Raul Garcia a reluat cu capul de la doar 4 metri de poartă, iar balonul l-a lovit în braț pe Eder Militao și a ricoșat peste poartă. Arbitrul a revăzut faza, l-a eliminat pe stoperul brazilian și a dictat penalty!

Același Raul Garcia a transformat, dar Courtois a apărat incredibil, cu piciorul! Rezultat final 2-0 pentru Real Madrid, care a dat startul petrecerii. 

12 Supercupeare Real Madrid în palmares acum, 3 în dreptul lui Bilbao

FINAL » Athletic Bilbao - Real Madrid 0-2

  • Au marcat: Modric 38; Benzema 52 (pen.) 

Athletic Bilbao - Real Madrid » Echipe de start

Real Madrid: Courtois - Vazquez, Militao, Alaba, Mendy - Modric, Casemiro, Kroos - Rodrygo, Benzema, Vinicius jr.

Rezerve: Lunin, Fuidias, Nacho, Hazard, Marcelo, Valverde, Jovic, Ceballos, Isco, Camavinga

Antrenor: Carlo Ancelotti

Athletic Club: Unai - De Marcos, Yeray, I. Martinez, Balenziaga - Berenguer, Dani Garcia, Zarraga, Muniain - Sancet, I. Williams

Rezerve: Agirrezabala, Petxarroman, Vesga, Vivian, Lekue, Yuri, Capa, Raul Garcia, Nolaskoain, N. Williams, Serrano

Antrenor: Marcelino

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.