Giovanni Becali a vorbit despre situația în care se află Florin Tănase, căpitanul de la FCSB, și despre șansele pe care acesta le are la un transfer.
Acesta a povestit că Florin Tănase a fost propus mai multor cluburi din străinătate, dar negocierile nu s-au concretizat. În plus, Giovanni Becali a dezvăluit că formații din zona arabă erau dispuse să ofere 2,6 sau 2,7 milioane de euro pentru căpitanul FCSB, dar Gigi Becali nu este de acord cu aceste sume.
Giovanni Becali, detalii de la negocierile pentru transferul lui Florin Tănase
„Clauza de reziliere e de bun simț. Dar poate Dumnezeu vrea ca Tănase să fie lângă Gigi. Și e foarte aproape. E Incredibil! Au fost cluburi care au spus că vin, că dau 2,6 sau 2,7 milioane. Le-am zis «Bă, sunteți copii?! Nu mai încercați! Dacă dați 3, nici nu mai vorbim cu Gigi. Dacă dați 2,7, Gigi spune nu».
N-are, săracul, șansa ăsta să plece și el, dar încă nu ne-am pierdut speranța. Nu știu ce-i lipsește, Mă mir că nu am putut să-l transferăm de 3-4 ani, de când e cu noi. Și a fost prezentat peste tot. În SUA l-am prezentat la cel puțin 3-4 echipe, în Arabia, la fel. Și în Germania, în liga a doua, dar acolo nu vrea el. Are și el preferințele lui.
Dar cel mai bun lucru pe care l-a făcut a fost să semneze un nou contract. Exact cum i-a zis Gigi, «Prelungește cu mine. Ai 30.000 pe lună și când vine ofertă de 3 milioane, pleci». A fost foarte înțelept. Dacă era această clăuză de reziliere acum 2 ani, probabil că pleca”, a spus Giovanni Becali în emisiunea „DigiSport Matinal”.
Florin Tănase așteaptă un semn de la noua conducere a lui Al Nasr
Transferul lui Florin Tănase (27 de ani) de la FCSB la Al Nasr Dubai a fost amânat din cauza unor modificări care au loc în conducerea clubului din Emirate. Reprezentanții fotbalistului speră ca arabii să transmită oferta de 3 milioane de euro în perioada următoare.
În Emirate, Florin ar fi plătit cu mai mult de un milion de euro pe an și ar ajunge astfel la un nivel salarial apropiat de acela pe care îl au Chiricheș la Sassuolo, Răzvan Marin la Cagliari sau Man la Parma. La 27 de ani, el are una dintre ultimele ocazii de a mai prinde un salariu foarte bun.
5.500.000 de euroe cota lui Florin Tănase, potrivit transfermarkt
În 17 partide în Liga 1, Tănase are 9 goluri marcate și 4 assist-uri.
{{text}}