Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Chris Evert, fosta mare jucătoare de tenis, anticipează un meci incendiar între Emma Răducanu și Sloane Stephens: „Are o «țintă» pe spate, presiunea este foarte mare”

Emma Răducanu se pregătește de Australian Open // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 ianuarie 2022

Fosta jucătoare de tenis Chris Evert (67 de ani), de 18 ori campioană de Grand Slam, a prefațat meciul dintre Emma Răducanu (19 ani, locul 18 WTA) și Sloane Stephens (28, 67 WTA) din turul 1 de la Australian Open.

Marți, nu mai devreme de ora 12:00, Emma Răducanu, campioana de la US Open în 2021, o va înfrunta în turul inaugural de la Melbourne pe americanca Sloane Stephens, campioana US Open din 2017. Va fi primul meci direct între cele două jucătoare.

Înaintea acestui meci, Chris Evert s-a întrebat dacă nu cumva succesul Emmei de la US Open i-a dăunat tinerei jucătoare britanice, care a pierdut ultimele 3 meciuri disputate: cu Kostyuk la Cluj-Napoca, Wang la Linz, Rybakina la Sydney. Evert anticipează un duel interesant între Emma și Sloane, care s-a căsătorit recent cu fotbalistul Jozy Altidore.

Christ Evert, înainte de Sloane Stephens - Emma Răducanu: „Cel mai interesant meci din runda 1”


„Există foarte multă presiune pe umerii Emmei, îi e imposibil să aibă multă încredere având în vedere că nu a câștigat multe turnee. Când vezi că cineva din afara primelor 100 de locuri câștigă un turneu de Grand Slam, te întrebi dacă e ceva anormal sau dacă e menit să câștige US Open. Pur și simplu nu știu dacă acea victorie a venit prea devreme pentru ea, multă lume crede asta.

Are o «țintă» pe spate pentru că a câștigat US Open, este încă foarte tânără și nu și-a dezvoltat jocul pe deplin. A dat însă dovadă de maturitate și stăpânire de sine când a câștigat US Open, ceea ce cred că o va ajuta mult. 

Totuși, joacă cu Sloane Stephens. Sloane a câștigat US Open la rândul ei, este câștigătoare de Grand Slam, așadar cel mai dificil adversar pe care Emma l-ar fi putut avea în turul 1. Sloane doar ce s-a căsătorit, așa că nu știm cum va juca. Nu știm ce program a avut, cum s-a antrenat, dacă a avut o lună de miere și cât de mult a jucat.

Cred că va fi cel mai interesant meci din runda 1”, a spus Evert la Eurosport, post unde ocupă rol de expert în tenis.


Citește mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.