Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) e în turul II la Australian Open, după victoria cu poloneza Magdalena Frech (24 de ani, 105 WTA), scor 6-4, 6-3.
- Simona Halep va juca joi în turul secund cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, care a învins-o pe Katie Volynets (20 de ani, 178 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3
Campioana de la Melbourne Summer Set a explicat la finalul partidei de ce a avut emoții pe durata partidei și recunoaște că azi nu a jucat cel mai bun tenis al ei. Prezentă pentru a 12-a oară pe tabloul principal de la Australian Open, Simona s-a impus după o oră și 30 de minute de joc, însă spune că vrea ca în tururile următoare să evolueze mai bine.
Prima reacție a Simonei Halep după victoria de la la Australian Open: „Voi încerca să joc mai bine în următorul meci”
„Am avut emoții, mereu e greu în primul tur. Am simțit că a fost foarte dificil. Cel mai important e că am câștigat și asta mă face fericită. Emoțiile au venit din cauza accidentărilor din anul trecut. A fost un an greu. Încrederea nu a fost la cel mai înalt nivel.
Vreau să joc cel mai bun tenis al meu, dar nu reușesc mereu. Voi încerca să joc mai bine decât azi în următorul meci.
A fost important că am venit din timp aici și am putut să joc pe aceste terenuri și să mă obișnuiesc cu atmosfera. E mereu plăcut să vin în Australia. Să sperăm că voi juca mai bine de la zi la zi”, a declarat Simona Halep, imediat după finalul partidei.
{{text}}