Campionate

Real Madrid a bătut palma pentru transferul lui Hazard » Starul belgian a refuzat contractul!

Eden Hazard Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 18 January 2022

Eden Hazard (31 de ani), extrema celor de la Real Madrid, vrea să plece în această iarnă de pe „Santiago Bernabeu”. „Galacticii” s-au înțeles cu Newcastle, dar jucătorul refuză să meargă la „coțofene”.

Miliardarii de la Newcastle au făcut o ofertă de 40 de milioane de euro pentru a-l readuce pe Hazard în Anglia. Suma poate ajunge la 50 de milioane cu bonusuri.

Florentino Perez, președintele Realului, a acceptat propunerea „coțofenelor”, dorind să scape de salariul uriaș al belgianului, ajuns rezervă de lux la meciurile „albilor”.

Hazard refuză transferul

Deși e decis să plece în această iarnă de la Real, Eden Hazard a refuzat oferta celor de la Newcastle. Potrivit El Nacional, acesta acceptă să plece de la Madrid doar la o echipă de top, iar echipa lui Eddie Howe nu-l atrage.

Eden Hazard are cifre dezastruoase în tricoul lui Real Madrid, fiind mai mult accidentat. Antrenorul Carlo Ancelotti l-a folosit foarte puțin în acest sezon, iar în ultimele 3 meciuri nu l-a introdus deloc în teren, deși belgianul era apt din punct de vedere medical.

0goluri și o pasă decisivă a reușit Hazard în 16 meciuri jucate pentru Real Madrid în acest sezon

Newcastle, ținte multe pentru perioada de transferuri

Miliardarii de la Newcastle caută să se întărească în această iarnă pentru a reuși salvarea de la retrogradare. Antrenorul Eddie Howe (44 de ani) a înaintat conducerii o listă cu jucătorii doriți.

„Coțofenele” i-au adus deja pe Saint James Park pe Kieran Trippier și pe atacantul Chris Wood, dar pregătesc și alte mutări.

Campioana franței, Lille, a refuzat două oferte ale lui Newcastle pentru Sven Botman (21 de ani). Fundașul olandez este curtat de mai multe cluburi importante din Europa, dar este de așteptat ca el să rămână în Franța până la finalul sezonului. 

Astfel, conducerea „coțofenelor” a fost nevoită să se reorienteze. Fundașul Sevilliei, Diego Carlos (28 de ani), este acum principala țintă pentru a rezolva problemele din defensiva lui Newcastle. 

Lloyd Kelly (23 de ani), apărătorul central care a făcut un sezon excelent la Bournemouth, în Championship, este și el unul dintre numele vehiculate pentru un transfer la Newcastle în această iarnă.

Hugo Ekitike (19 ani), atacantul lui Reims, este și el o țintă a „coțofenelor”. Francezul are un sezon de debut excelent, reușind 8 goluri și 4 pase decisive în cele 19 meciuri jucate.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.