Ediția de marți seară a Survivor România a produs două plecări neașteptate din cadrul emisiunii. Una prin vot, cealaltă în urma unui anunț neașteptat făcut de Războinicul Liviu Mihalca.
- Survivor este un reality-show care scoate în evidență calitățile sportive, atletice, ale participanților
- Cei cu o bună pregătire fizică au șanse, la capătul mai multor probe de rezistență și îndemânare, să câștige marele premiu de 100.000 euro
- Concurenții întrecerii de pe ProTV sunt împărțiți în două echipe - „Faimoșii” și „Războinicii”
- Pe lista participanților sunt mai mulți foști sau actuali sportivi: Robert Niță și Alexandru Nedelcu (foști fotbaliști), Cătălin Zmărăndescu (fost luptător, campion mondial), Elena Chiriac (multiplă campioană națională taekwondo), Ionuț Popa (antrenor fitness), Roxana Ciuhulescu (pilot raliuri și consiliera ministrului Sportului)
În urma unui consiliu plin de tensiune, Cătălin Zmărăndescu, Roxana Ciuhulescu și Xonia au fost propuși spre eliminare. Deși primii doi au suportat mai multe critici din partea colegilor și chiar a publicului, surpriza a fost ca Xonia să fie cea eliminată.
Xonia, eliminată de la Survivor România
„Îmi iau la revedere? Nu cred!”, a fost reacția ei șocată la aflarea veștii. Xonia fusese propusă spre eliminare de coechipiera ei, Elena Chiriac, după ce faimoasa a câștigat imunitatea personală.
„Xonia, ai arătat că poți să-ți ajuți echipa, că vrei! Ai intrat în acest consiliu de eliminare cu un zâmbet. Pentru toate acestea îți spun: Rămas-bun și succes în toate proiectele tale. Ai arătat că ești o supraviețuitoare chiar dacă tu părăsești prima competiția”, i-a spus moderatorul Daniel Pavel, conform survivor.protv.ro.
Elena Chiriac a propus-o spre eliminare pe Xonia:
Liviu Mihalca a renunțat la Survivor!
Nu a fost însă singura plecare a serii. Înaintea jocului pentru recompensă, Liviu Mihalca, unul dintre războinici, a făcut un anunț neașteptat: și-a exprimat intenția de a renunța la emisiune.
„Consider că pentru mine și pentru toată lumea sănătatea fizică și psihică e primordială. Consider că în echipa asta noi ne-am format ca și un pumn de la început. Iar acest pumn are mai multe degete. Dacă un deget se rupe trebuie pansat. Consider că acel deget am fost eu și cel mai bun pansament pentru mine ar fi înlocuirea mea sau părăsirea concursului”, și-a justificat Liviu decizia.
În urma anunțului, el a fost descalificat și a părăsit imediat competiția.
{{text}}