Fotbal   •   Nationala   •   SELECȚIONER

De ce încă tace Boloni » Ce mai așteaptă de la Răzvan Burleanu

Articol de Viorel Tudorache   —  joi, 20 ianuarie 2022

Tratativele dintre Loți Boloni, 68 de ani, și FRF au rămas în aer, iar între timp șefii de la Casa Fotbalului s-au reorientat spre Edi Iordănescu, devenit principalul favorit pentru ocuparea postului de selecționer. 

Cu toate astea, Boloni stă încă în expectativă, la Târgu Mureș, și nu vrea să explice deocamdată nimic. Motivul? FRF nu i-a transmis încă un răspuns oficial că negocierile cu el au picat. I-a dat însă de înțeles clar acest lucru.

După ultima discuție telefonică Boloni – Burleanu, părțile păreau ca și înțelese, dar FRF nu i-a mai trimis renumitului antrenor varianta finală a contractului. Boloni are în plan să organizeze o conferință de presă după ce se va termina telenovela într-un fel sau altul.

Boloni a aterizat la București pe 6 ianuarie, pentru a intra în negocieri punctuale cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, și cu directorul tehnic Mihai Stoichiță pentru preluarea postului de selecționer. Inițial, lucrurile păreau destul de simple. Cel puțin asta a dat de înțeles „Lippi" după vizita de curtoazie pe care federalii i-au făcut-o lui Boloni, la Nisa, la finalul anului trecut. 


„Din ce știu, Loți are niște cereri financiare rezonabile, care pot fi îndeplinite. Cred că se poate ajunge la o finalitate a discuțiilor cu el în perioada următoare. Contractul său va fi minimum pe două campanii. Cred că această continuitate e foarte importantă", a declarat Mihai Stoichiță, pe 5 ianuarie, în cadrul emisiunii "Fotbal Club".

Între timp, datele problemei s-au schimbat radical. De la un contract pe minimum două campanii EURO 2024 și CM 2026, FRF a inclus pe parcurs o clauză prin care Boloni să poată fi demis în septembrie, dacă naționala României nu termină cel puțin pe locul 2 grupa din Liga Națiunilor. Adversari Bosnia, Muntenegru, Finlanda.

Mai mult, după zile de negocieri dure cu Boloni, cu patru tipuri de oferte-contraoferte, FRF n-a mai avut răbdare și a început în paralel tratative cu Edi Iordănescu și cu Adrian Mutu. O competiție la care Ladislau Boloni nu s-a așteptat când a acceptat invitația Federației să vină în România pentru negocierile finale.

„Depinde de «DA-ul» sau de «NU-ul» pe care îl vom primi. Nu poți discuta cu toți în același timp, ar fi penibil", spunea directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță.


Potrivit ultimelor evenimente, este de așteptat ca Edi Iordănescu să fie numit selecționer loc luni sau marți, în cadrul ședinței Comitetului Executiv. Șefii Federației se află până vineri la Cheile Grădiștei, la o întâlnire cu fotbalul mic. Vor reveni în București sâmbătă.

VIDEO Ilie Stan: „L-aș numi selecționer pe Edward Iordănescu! E cea mai bună variantă”

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.