Gică Popescu e supărat rău. Se simte din voce, fostul căpitan al naţionalei nu are vocaţia urletului, dar înăuntru fierbe ceva
De câteva zile se aude că Nedelcu se întoarce la sânul generos al lui Hagi, obsedat de a repune pe şine cariere deraiate. Mai ales dacă el le-a dat drumul respectivilor în viaţă, iar viaţa le-a dat în cap. Sau ei au dat în cap vieţii, nu se mai ştie.
Familia care justifică orice
Cert e că Gică, celălalt, e supărat foc. "Cu Nedelcu nu e nimic sigur". Păi, de ce? Iată de ce: "Am bătut palma cu un club din România, a venit alt club, a dat un leu mai mult și a luat jucătorul", răbufneşte la DigiSport. Nu, nu e vorba despre Nedelcu, ne asigură. E vorba despre Neguţ, deturnat de CFR? Nu, zice. Ei, nu!, zicem noi.
Are dreptul să fie supărat Popescu? Până la urmă e o piaţă liberă, e ca la tarabă, te duci şi iei morcovii de unde sunt cu un leu mai puţin, aşa şi ei, se duc unde e un leu mai mult. "Familia", ni se va spune. Ca şi cum "familia" ar justifica orice măgărie. Ca şi cum "familia", "copilaşii", "soţioara" sau "bărbăţelul" ar trebui hrăniţi cu minciuni, trădări, întors de arme şi bagaje. Ăsta e fotbalul! Asta e fotbalul?! Atunci da, ăsta e fotbalul! Fotbalul care este.
Republica Întoarsă Ploieşti
Budescu mai avea un pic şi le trimitea celor de la Sepsi măsura la echipament şi meniul de la micul dejun. Făcuse poze cu valizele, totul era aranjat, împachetat. Cei de la Sf. Gh. întinseseră masa, pâinea aştepta să fie frântă şi palinca destupată. Cred că ar fi tăiat şi porcul a doua oară, că aşa un Crăciun după Bobotează nu mai trăiseră.
Măria Sa Budescu urma să descalece şi să-şi pună crampoanele magice pe modesta lor iarbă. Şi s-au pus pe aşteptat. Parcă îi şi vezi. Au aşteptat şi au aşteptat. Totul începea să aibă un aer aşa, de I.L., care ne-a spus demult cine suntem şi noi tot nu-l credem. În aşteptarea catindatului, toată urbea fremăta. Neicusorule, puicusorule, ce-o să ne mai distrăm!
Până la urmă, Agamiţă şi-a găsit alt colegiu, la Voluntari, unde sfârâie mai bine grătarele, chiar şi lângă o Cupă a României. Toată mica societate provincială s-a dus la culcare cu burta viselor goală. "Auzi d-ta mişelie, infamie!". Curat violare de promisiune, dar l-au umflat!
Goana după cutia goală de cadou
Păţaniile astea spun câte ceva despre cine suntem. Prima treabă e că, indiferent de pământ şi etnie, între aceste graniţe li se întind covoare roşii unor picioare-goale care au priceput prea bine cum să-i învârtă pe degete pe naivi. Budescu, excelent mai demult, a devenit o minunată construcţie onirică, cele mai mari realizări din ultima vreme sunt golurile din parcare şi plasarea numelui în cât mai multe subiecte de presă.
Indiferent câţi se frig cu el, mereu se vor găsi alţii să îl ia de nou pentru că, meritul lui!, gâdilă permanent aşteptarea unei bijuterii fotbalistice, un dribling, o pasă, un gol, ceva de pus în ramă.
Această fascinaţie eternă îi serveşte bine cauza şi îi face pe muşterii să stea cu gura căscată şi după aia să mestece aer. Fotbalul nostru, repetent în formă continuată când iese din grădiniţa Maicii Domnului, aleargă vioi după himere. Succes la dat în gropi!
Jocul cu capul, jocul la două capete
Nedelcu. Un caz deloc special. Venit de la Hagi, a fost trâmbiţat ca un viitor transfer strălucit, ca omul care va conduce naţionala, cu o carieră cosmică. Mai degrabă a fost comică. A eşuat la FCSB, a fost împrumutat în Bundesliga 2 şi atât de bine i-a mers că acum era vorba să revină la poala lui Gică, cum s-a întâmplat acolo cu atâţia fotbalişti-bumerang. De ce trenează reîntoarcerea?
Bine ar fi ca Nedelcu să tragă de rămasul în Vest, dar cum ar fi ca şi el să joace la două capete, chiar cu demiurgul lui? Ar fi cum trebuie. Aici ai dreptul, ba chiar obligaţia constituţională nu doar să eşuezi, ci să eşuezi cu fiţe, pentru că dacă ai făcut o mărgică ţi se şi ridică o statuie.
Până la urmă, avea dreptate şi Hagi. Dacă tot nu i-am făcut lui, măcar să ridicăm azi una pentru tot ce trăim. Statuia Fotbalistului Necunoscut.
{{text}}