Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Naomi Osaka s-a prăbușit în clasamentul WTA după eliminarea de la Australian Open

Naomi Osaka // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 21 ianuarie 2022

Eliminată de Amanda Anisimova (20 de ani) în turul 3 la Australian Open, Naomi Osaka (24 de ani), campioană la Antipozi în 2021, a pierdut 1.870 de puncte în clasamentul WTA și a coborât pe locul 84 în ierarhia LIVE. 

Naomi Osaka a început săptămâna pe locul 14 WTA, cu un total de 2.696 de puncte. După un start promițător la Australian Open, 2-0 cu Maria Camila Osorio Serrano și cu Madison Brengle în primele tururi, nipona a cedat în fața Amandei Anisimova în turul 3.

Naomi Osaka, pe locul 84 în clasamentul WTA Live după eliminarea de la Australian Open 

Fiind campioana en-titre la Australian Open și implicit în poziția de a-și apăra punctele câștigate anul trecut, eliminarea timpurie de la ediția din acest an o afectează serios pe Osaka.


Naomi a pierdut 1.870 de puncte în clasamentul WTA Live și a coborât astfel 70 de poziții, până pe 84!

Prăbușirea japonezei a fost cauzată și de faptul că nu a participat la multe competiții în 2021. După Australian Open, a mai jucat doar la Miami, Madrid, Roma, Roland Garros, Cincinnati, US Open și Jocurile Olimpice.

245este locul ocupat în prezent de Serena Williams. Americanca nu a participat la ediția din acest an, în vreme ce în 2021 ajungea în semifinale. A pierdut astfel 780 de puncte

Ce a declarat Naomi Osaka după eșecul cu Amanda Anisimova


A fost un meci de nivel înalt, ea a jucat foarte bine. Viteza loviturilor sale m-a surprins, meciul a fost distractiv. Știu că am dat totul. Acest meci m-a ajutat să cresc, am avut o atitudine complet diferită față de cea care a urmat eliminării de la US Open. 

Osaka și-a început ascensiunea în clasamentul WTA în 2016, an în care a urcat de pe locul 203 până pe poziția 40. În 2018, japoneza a intrat în top 10, iar în 2019 a devenit în premieră lider mondial. Nu a încheiat anul pe prima poziție, ci pe locul 3, iar de atunci nu a revenit pe prima treaptă a ierarhiei. 

Citește mai multe știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.