Spartacus, țărișoara, Boboteaza și litiul

Ce au în comun toate astea? Patriotismul? Credința? Istoria? Ar fi frumos, dar miza este atât de prozaică. Banii!

Poate ați observat, dar pentru jucătorii prezenți la Melbourne plecarea (expulzarea) lui Djokovic a venit ca o ușurare. Nu a sărbătorit nimeni, dar nici nu a intrat nimeni în depresie. Încăpățânarea sârbului exasperase pe toată lumea, inclusiv pe oameni calmi cum este Darren Cahill. Neechivoc, fostul antrenor al Simonei a explicat episodul mai bine decât toți experții și analiștii.

Eu cred că acea scutire este cu adevărat pentru oamenii care doresc să se vaccineze şi nu se pot vaccina. Novak nu a vrut niciodată să se vaccineze, aşa că am urât această dispensă specială. Dacă ai o problemă medicală acută sau ceva care te împiedică să te vaccinezi, nicio problemă, dar nu mi-a plăcut această poveste de la început. A fost o mizerie de la început şi apoi totul a devenit din ce în ce mai rău. 

- Darren Cahill

Metoda sârbească

Analiza pe text mi se pare inutilă. Unde mai pui că australianul Cahill nu se ferește să arate spre vinovați, taman organizatorii turneului și federația de la Antipozi, Tennis Australia. Asta ca să nu îl bănuim de puseuri de patriotism. 

Nu ca frații noștri sârbi, care în frunte cu președintele Aleksandar Vucic și cu prim-ministrul Ana Brnabic au făcut scut în jurul liderului mondial. Nici cei doi nu au apelat la nuanțe. Amândoi oamenii politici care conduc Serbia au identificat (demascat?) în tratamentul aplicat lui Nole „Spartacus” un semn al ostilității Australiei la adresa neînfricatei lor țărișoare. 

De observat că țărișoara cu pricina își dorește să devină membru al Uniunii Europene, deși nu pierde nicio ocazie să demaște putreziciunea Occidentului. De ce nu?, în capul unora așa arată democrația.

La judecata de apoi a lui Nole

În timp ce Nadal, Medvedev, Zverev și Tsitsipas urcă spre fazele superioare ale primului Grand Slam al anului, iar în competiția feminină cad capete de favorite (Naomi Osaka, Sofia Kenin, Garbine Muguruza), Novak Djokovic dă în judecată Statul Australian și cere despăgubiri de 3,8 milioane de dolari. Dublu premiului pe care l-ar fi câștigat dacă ținea scamatoria cu scutirea. Ca să țină minte mâncătorii ăia de canguri (chiar se mănâncă marsupialii, nu e o figură de stil), să nu mai facă altă dată. 

Și pentru că tot era Boboteaza după calendarul ortodox pravoslavnic, Nole nu a pierdut ocazia să meargă la liturghia de la o biserică din Belgrad.

Unde, ce să vezi!, a făcut o baie de mulțime și s-a pozat cu enoriașii. Un bun creștin care empatizează cu cei de o credință cu el. Dar vi se pare că vorbim despre credință și despre creștinism în povestea asta sau despre altceva?

Metale rare și pomeni babane

Nu știu care sunt șansele lui „Spartacus” de a câștiga procesul împotriva Australiei. Nici dacă despăgubirea pretinsă ar urma să îi alimenteze conturile sau ar lua calea operelor filantropice. Am observat că aproape toți avocații lui din oficiu au marșat pe ideea generozității sârbului. De parcă dacă faci pomeni babane asta îți permite să driblezi legea, iar justiția să fie clementă. 

În paralel cu intenția încă deținătorului titlului de la Melbourne de a se judeca cu autoritățile de la Canberra, a apărut și informația că guvernul de la Belgrad a denunțat contractul pe care îl avea cu concernul britanico-australian Rio Tinto. Firma în cauză urma să exploateze jadarit, un minereu care conține litiu, metalul rar atât de căutat acum în criza semiconductorilor.

Huo vândut ca Siuuu

Interesantă desfășurare. Că totul este despre bani știam. Sunt vremuri în care sportul a devenit nu numai ca figură de stil o imagine-oglindă a lumii în care trăim. De aceea zic să ne bucurăm că Serbia nu poate masa trupe la hotarele Australiei și că mai nou huiduielile din tribună sunt interpretate ca fiind o imitație a strigătului victorios, Siuuu!, al lui Cristiano Ronaldo. Măi, să fie!