Fostul atacant Viorel Moldovan (49 de ani) pune sub semnul întrebării calitatea jucătorilor transferați de Dinamo în această iarnă.
În încercarea de a întări lotul pentru salvarea de la retrogradare, Dinamo a efectuat mai multe transferuri în această iarnă.
Acestea nu l-au impresionat, însă, pe Viorel Moldovan. Actualul antrenor spune că unii dintre jucătorii care acum îmbracă tricoul alb-roșu nu au făcut față nici la nivelul ligii secunde.
Viorel Moldovan: „Unii dintre jucătorii aduși de Dinamo n-au jucat nici la nivel de Liga 2”
„Dinamo trece printr-un moment delicat, cu multă confuzie, mult haos, cum nu am mai văzut la un astfel de club. Au adus jucători, dar când vezi ce jucători au adus... unii poate nici la nivel de Liga 2 nu au jucat, s-a renunțat la ei sau au fost refuzați! Dar au încercat să-și facă un lot cu care să abordeze acest an competițional și să reușească salvarea de la retrogradare”, a spus Moldovan la Pro X.
Mutările lui Dinamo din această iarnă
- ANTRENOR: Flavius Stoican (nou)
- VENIRI: Tomozei (UTA Arad), R. Patriche (Clinceni), I. Jovanovic (Suduva), Pierret (Boulogne), Chesneau (Chiajna), Buleică (Viitorul Tg. Jiu), Figueiredo (CFR Cluj), Jonathan Rodriguez (CFR Cluj/mijlocaș central), Dusan Celar (CFR Cluj II/atacant).
- REVENIRI: -
- PLECĂRI: R. Moldoveanu (Farul), Gluhakovic (liber), Vestenicky (liber), Nunic (liber), Neicuțescu (liber), Pinto (liber), Itu (CFR Cluj), Sorescu (Raków Czestochowa), Espinosa (liber), R. Popa (liber), Țîră (liber)
Dintre jucătorii aduși de Dinamo, Chesneau și Buleică vin din Liga 2.
În această seară, o parte dintre noii jucători ar putea debuta în meciul pe care bucureștenii îl vor juca la Pitești, cu FC Argeș. Dinamo este penultima în Liga 1, cu 12 puncte adunate în 21 de etape.
{{text}}