Ronaldo Deaconu (24 de ani) se va despărți de Gaz Metan în această iarnă. El ar fi foarte aproape să semneze cu Farul, echipa antrenată și finanțată de Gică Hagi!
Ronaldo Deaconu, unul dintre cei mai apreciați mijlocași din Liga 1, va schimba echipa în această iarnă. Din informațiile GSP.ro, Deaconu are acceptul conducerii să părăsească echipa în această lună, în condițiile în care în vară îi va expira contractul.
Ronaldo Deaconu ar fi aproape de a semna cu Farul
Mijlocașul cu 3 goluri și 7 pase decisive în acest sezon de Liga 1 ar fi aproape de a semna cu Farul Constanța, potrivit Fanatik, care scrie că Ronaldo ar urma să semneze un contract valabil doi ani și jumătate.
Crescut în prima parte a carierei de Academia „Gheorghe Hagi”, apoi în Olanda, de Feyenoord, respectiv FC Twente, Deaconu a jucat la seniori pentru ASA Târgu Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica, Sepsi OSK și Gaz Metan.
La Mediaș a ajuns în vara lui 2020 și a avut prestații apreciate, adunând 14 goluri și 22 de pase decisive în 59 de partide. Printre acestea, o „dublă” senzațională cu Dinamo, în octombrie 2021.
Dacă semnează cu Farul, Deaconu ar lupta pentru accederea în play-off, acessta fiind principalul obiectiv al dobrogenilor. După 21 de etape, Farul ocupă locul 6 în Liga 1, cu 32 de puncte.
{{text}}