International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Momente inedite în Premier League: doi fotbaliști au simulat că au fost loviți de fani + Gerrard a scos limba la rivalii de la Everton

Lucas Digne și Matty Cash / Captură Twitter

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Scene inedite s-au petrecut sâmbătă în Premier League, în duelul Everton - Aston Villa, primul al zilei din Premier League, încheiat 0-1. 

Imediat după golul înscris de oaspeți, suporterii „caramelelor” i-au luat la țintă pe fotbaliștii antrenați de Steven Gerrard. Sticle și alte obiecte au zburat necontrolat în direcția fotbaliștilor lui Villa, care tocmai ce sărbătoreau golul înscris de Emiliano Buendia în prelungirile primei reprize.

Inițial, întreaga asistență a crezut că Matty Cash și Lucas Digne au fost loviți de obiectele aruncate spre teren de recalcitranții fani ai lui Everton. Doar că reluările au scos la iveală altceva: cei doi jucători de la Aston Villa doar au simulat, aceștia aruncându-se pe gazon fără să fie loviți de vreun obiect.


Aston Villa, un nou triumf sub comanda lui Steven Gerrard

Partida de pe Goodison Park s-a încheiat cu victoria lui Aston Villa, scor 1-0. Cu cele trei puncte obținute azi, echipa lui Gerrard ajunge pe locul 10, cu 26 de puncte. În schimb, Everton traversează un sezon mult sub așteptări, aflându-se în prezent pe locul 16, cu 19 puncte.

Legenda lui Liverpool a fost primită cu jigniri și huiduieli în fieful rivalei. Amuzat de ostilitatea fanilor lui Everton, Gerrard i-a privit lung pe drumul spre vestiare, după victorie, și a scos limba în direcția acestora:

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.