Handbal

Cristina Neagu, mesaj pentru contestatari: „Mulți nu știu” + Le răspunde celor care au criticat-o pentru retragerea din națională

+15 Foto
Cristina Neagu / foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 22 January 2022

Cristina Neagu (33 de ani), vedeta celor de la CSM București, a analizat succesul „tigroaicelor” cu Borussia Dortmund, scor 33-29, cel care le-a asigurat calificarea matematică în „optimile” Ligii Campionilor.

După cel de-al treilea meci jucat în Ligă în decurs de o săptămână, interul lui CSM București a făcut o radiografie a evenimentelor petrecute în ultima perioadă la club. Neagu e de părere că ea și colegele sale ar trebui să primească mai mult credit din partea celor care-și exprimă opiniile din exterior.

Cristina Neagu: „Mulți nu știu partea nevăzută a lucrurilor”

„O victorie importantă pentru noi, țin să le mulțumesc celor care au fost alături de noi. Ne-au lipsit mult suporterii, și datorită lor am reușit să câștigăm cele două puncte astăzi. Avem o atmosferă foarte bună în acest sezon, încercăm să venim cu energie și să facem meciuri bune.

Uneori reușim, alteori nu reușim, dar ar trebui observată și partea nevăzută a lucrurilor. Nu e ușor să performezi când stai mai mult prin aeroport, când joci din două în două zile, am călătorit la Brest, la Buducnost, au fost și acele avioane pierdute. Sunt multe lucruri nevăzute, dar cel mai important lucru este să rămânem sănătoase”, a declarat Cristina Neagu, la Digi Sport. 

Cristina Neagu, despre retragerea din națională: „Sunt mulțumită cu această decizie”

În ceea ce priveșre retragerea din echipa națională, Cristina Neagu s-a rezumat la a spune că: „decizia mea a fost criticată de unii oameni care nu știu ce se întâmplă, de fapt. Sunt mulțumită pentru decizia pe care am luat-o, am avut mai mult timp de odihnă, am avut mai multă grijă cu accidentările”. 

15 aniau trecut de când Neagu a debutat în națională, cu care a obținut două medalii de bronz: la Mondialul din 2015 și la Europeanul din 2010

4 trofeede cea mai bună handbalistă a lumii a câștigat Neagu, primul în 2010, ultimul în 2018

CSM București, în „optimile” Ligii Campionilor

CSM București a obținut a 6-a victorie în grupa A din Liga Campionilor și rămâne pe locul 4. Dortmund ocupă poziția a 6-a. Primele două clasate din grupă merg direct în „sferturile” competiției. Următoarele 4 se califică în „optimi”.

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.