Ioan Neculaie (64 de ani), fostul patron de la FC Brașov, condamnat definitiv la doi ani și două luni de închisoare cu executare, este de negăsit! Ca atare, Poliția Română l-a adăugat în categoria „Persoane urmărite” pe site-ul instituţiei.
Vineri, Curtea de Apel Brașov s-a pronunțat în dosarul în care fostul boss de la Brașov a fost acuzat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Decizia a fost ca Niculaie să săvârșească doi ani și două luni de închisoare cu executare, dar omul de afaceri este de negăsit.
Ioan Neculaie, dat în urmărire generală. Condamnat la închisoare, fostul patron de la FC Brașov este de negăsit
Cum nu poate fi aplicat mandatul de executare a pedepsei, Neculaie a fost dat în urmărire generală de Poliția Română.
Neculaie a mai petrecut un an în spatele gratiilor, între 2017 și 2018, când primise o pedeapsă definitivă de un an și șase luni prin contopirea a două pedepse cu suspendare pentru omor din culpă și nerespectarea regimului armelor și munțiilor.
Potrivit Gândul, Neculaie fusese prins şi în 2017 la Giurgiu, în timp ce încerca să iasă din România.
„Moștenirea” lui Ioan Neculaie
- a fost patron la FC Brașov, echipă cu care a reușit să ajungă în cupele europene, dar n-a câștigat niciun trofeu
- în 2010 era considerat cel mai bogat brașovean, însă echipa a început să se prăbușească în lipsa investițiilor
- FC Brașov a ajuns să dispară, în urma falimentului
85 de milioane de euroeste averea cu care Neculaie era creditat în 2010
{{text}}