FCSB și CFR Cluj au remizat pe Național Arena, 3-3, într-un meci în care ambele combatante au încercat să-și aplice lovitura decisivă.
În fața la peste 12.000 de spectatori, CFR Cluj a condus de două ori, doar pentru a fi egalată în prelungiri, după un gol cu capul al lui Iulian Cristea.
Ciprian Deac, nota 9, în timp ce Hindrich a fost punctul slab de la CFR
Acesta a fost, de altfel, și cel mai bun om din apărarea roș-albaștrilor, notat cu 7 într-un departament nevralgic pentru elevii lui Toni Petrea. În „catalogul” GSP, Ovidiu Popescu a primit nota 3, în timp ce Haruț s-a mulțumit și el cu un 4.
De cealaltă parte, CFR a excelat în atac, cu un Debeljuh în mare formă, ce a primit nota 8, în timp ce omul meciului a fost „dușmanul” lui Gigi Becali, Ciprian Deac, nota 9. Cei doi tehnicieni, Toni Petrea și Dan Petrescu, au luat amândoi aceeași notă, 7, în timp ce arbitrul Sebastian Colțescu, centralul partidei, s-a mulțumit doar cu un 6.
Iată care au fost notele pentru toți participanții:
Notele GSP după FCSB - CFR Cluj 3-3CFR Cluj rămâne lider incontestabil în clasamentul Ligii 1, cu 10 puncte avans față de urmăritoarea FCSB, în momentul în care mai sunt de disputat 8 partide din sezonul regulat.
{{text}}