N-ai cu cine?

Așadar, nu e Loți Bölöni, e Edi Iordănescu. Are el cu cine? Dar naționala are cu cine?

Nimic nu pare să se mai poată întâmpla în telenovela de la națională: s-a ales. Un selecționer tânăr și cu bune rezultate românești (în definitiv, a fost antrenorul ultimei campioane din Liga 1).

Sub zero

De asemenea, trebuie spus că Iordănescu jr. a avut pe plan internațional exact rezultatele majorității covârșitoare a fotbaliștilor care vor ajunge la lot: adică n-a avut. Palmares internațional: zero. Sau chiar puțin sub zero.

Nu altfel s-a întâmplat cu ultima generație de speranțe din fotbalul nostru mic, tinerii care acum trei ani ne-au făcut să visăm cai verzi pe pereți într-o vară italiană. Unde e astăzi Pușcaș? Și Man unde e, domnule?

Incompatibilitatea

Acestea fiind constatate, se ridică mai multe probleme. Prima este despre incompatibilitatea dintre un antrenor ca Bölöni și fotbalul românesc. Sigur, o incompatibilitate de caracter.

Bölöni nu e un tip comod, e dificil, e complicat de lucrat cu el, dar are totuși o carte de vizită internațională (tocmai pentru că e atât de meticulos). Deci: dacă problema e, de fapt, la fotbalul românesc, nu la Loți?

Contează și numele

Iordănescu jr. are numele, prietenii tatălui, generalul Tata Puiu (antrenorul secolului trecut), și mai ce?

Două familii faimoase mai are și fotbalul românesc în antrenorat: Lucescu și Iordănescu. Sunt ca Bush și Kennedy la americani la politică. Era firesc să ajungă și Iordănescu jr. la națională, fie și la zece ani distanță de Lucescu jr. - atenție, însă, niciunul dintre ei n-a câștigat postul la loz în plic! Chiar au avut rezultate înainte. Dar numele, aici, la noi, la porțile Orientului, mai aproape de Stambul decât de Copenhaga, contează enorm și mereu va conta enorm.

„Prințipiile”

Altceva: Edi Iordănescu e faimos pentru celebrele sale afirmații că nu dă înapoi de la „prințip”, ca Zaharia Trahanache. Pe de altă parte, s-a întors la CFR Cluj, de unde plecase doar cu rezilierea contractului și cu ușa trântită. Și „prințipul” e fluid în spațiul vlah.

Însă asta nu e tot, fiindcă lucrurile se încăpățânează de fiecare dată să fie pe de o parte și pe de altă parte: Iordănescu jr. are totuși de partea sa capacitatea formidabilă de a strânge vestiarul, de a uni jucătorii în vederea unui țel comun.

Ce știe Edi să facă bine sau chiar foarte bine? Știe, e limpede, să motiveze și nici nu îi lasă pe fotbaliști cu impresia că au fost nedreptățiți - iar un vestiar bun e uneori mai important decât valoarea individuală a jucătorilor.

O problemă de moral?

Carevasăzică, Iordănescu este un antrenor care poate lucra bine la moral. Și în definitiv moralul e decisiv în sport. Dacă, până la urmă, problema de fond e chiar moralul? Uite, tenisul feminin românesc. Nu e aici o problemă de moral, de psihic, de forță și energie mentală?

Altfel n-am fi avut atâtea jucătoare de tenis la Australian Open, mai multe aproape decât terenurile de tenis din țara românească. Simona Halep, bravă cum e, a deschis un drum - hai, că se poate! Și uite că se poate.

Fotbalistul român are și acest blocaj sus, la mansardă - iar până acum Iordănescu jr. a arătat că știe cum se lucrează cu un asemenea material. Chiar dacă dincolo de spațiul carpato-danubiano-pontic, nici măcar în Bulgaria, nimic din toate astea nu contează.