Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Mihai Stoica îl contrazice pe Gigi Becali: „Niciodată n-am spus că Deac e terminat” + „Săgeți” către patronul lui FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 24 ianuarie 2022

După ce Gigi Becali a recunoscut că s-a gândit să-l transfere pe Ciprian Deac (35 de ani) la FCSB, dar Mihai Stoica s-a împotrivit mutării, managerul general al bucureștenilor neagă această variantă.

Mihai Stoica și Gigi Becali s-au contrazis în spațiul public cu privire la ipoteza lansată de patronul celor de la FCSB. Dacă Becali a afirmat că „puteam să îl iau cu 5.000 de euro salariu, dar MM mi-a zis că e terminat”, Stoica respinge această variantă.

„Nu știu de unde a rămas Gigi Becali cu impresia asta, dar niciodată n-am spus că Deac e terminat. Am spus că l-am întrebat pe Edy Stăncioiu cum e ca om și mi-a zis că poate da randament doar la CFR, unde e zona lui de confort. Înclin să cred că așa e, dacă mă gândesc la experiența nereușită din Germania, evoluția neconcludentă de la Rapid, cele 3 goluri marcate în 2 ani la Aktobe și Tobol sau prestațiile palide de la echipa națională.

Iar Gigi, dacă-l avea pe 5.000€ salariu și era sigur că e ce trebuie, n-avea niciun sens să mă întrebe pe mine. Putea să-l semneze așa cum a făcut-o cu vreo 10 jucători din lotul actual deși eu am fost contra venirii lor”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.


Mihai Stoica a trimis „săgeți” către Gigi Becali: „Poate dacă eram ascultat în vară nu ne făceam de râs cu Karagandy. Sau poate ne făceam. Nimeni nu va afla asta”.

Gigi Becali: „Deac le-a luat toate campionatele”

Gigi Becali speră în continuare la titlul din Liga 1, în ciuda diferenței de 10 puncte față de campioana CFR Cluj. Finanțatorul celor de la FCSB crede că șansele ar crește dacă Dan Petrescu nu l-ar mai avea la dispoziție pe Ciprian Deac.

„La campionat, având în vedere că echipele sunt foarte slabe în Liga 1, sunt șanse mici. Să zicem că e echilibrat, pentru că ei au meciuri mai grele rămase. Dar șansele sunt mai mari pentru ei. O echipă solidă, puternică, nu ai ce să spui. 


Singurul lucru pe care l-aș dori, nu că aș vrea să se accidenteze, dar să plece undeva Deac. Dacă aș putea să scap de el... El le-a luat toate campionatele, el le-a luat tot. El face tot acolo!”, a spus Gigi Becali, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

MM Stoica, un nou mesaj dur pentru contestatarii FCSB

Mihai Stoica a avut un nou mesaj dur către contestatari, după ce FCSB a salvat o remiză în ultimul minut al prelungirilor cu CFR Cluj (3-3). Managerul general al roș-albaștrilor i-a taxat pe cei care ironizează formația pregatită de Toni Petrea.

„S-au înmulțit specialiștii pe la Facebook și TV. Ba nu e bine structurat lotul, ba Tavi (n.r.- Popescu) a vrut să centreze, ba ironii la adresa lui Vlad și Tănase, etc.

Oameni buni, luați o pauză de scris, nu vă iese când scrieți la nervi (mai ales că unora de vă vedeți influenceri pe aici vă pune reale probleme fotbalul). 

E greu să bați CFR când pierzi amândoi fundașii laterali (Crețu & Radunovic) în urma unor cartonașe galbene bizare, când atacantul care putea amenda lentoarea blocului lor defensiv face amigdalită cu două zile înainte de meci și când iei un gol cu omoplatul și două după devieri ultra-norocoase. E greu să faci și egal când Petrescu face schimbări tactice în prelungiri.

Doar că sacrificiul lui Cristea și evoluția lui Tavi contrazic evidența. Și ne dau mari speranțe”, a fost mesajul lui Mihai Stoica pe pagina personală de Facebook.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.