Poliția din Madrid investighează un jaf petrecut duminică la casa lui Karim Benzema (34 ani), chiar în momentul în care atacantul lui Real Madrid se afla pe teren în meciul din La Liga cu Elche, scor 2-2.
Surse apropiate anchetei au confirmat pentru agenția spaniolă de presă EFE că spargerea a avut loc între orele 15-19. În acest timp, Benzema se afla pe „Bernabeu”, luând parte la meciul din campionat al Realului cu Elche.
Lucrurile nu au stat foarte bine nici pe teren pentru francez. El a ratat un penalty, fiind pentru prima dată în istorie când nu a reușit să înscrie pentru Real Madrid de la punctul cu var, și apoi a ieșit accidentat de pe teren, în minutul 58.
Madridul a revenit de la 0-2, după ce golurile lui Lucas Boye și Pere Milla i-au adus pe oaspeți în avantaj. Luka Modric, grație unui penalty, și Eder Militao, cu o lovitură de cap, în minutul 90+2, au semnat revenirea madrilenilor și au scos un punct in extremis pentru liderul din La Liga.
Nu este prima dată când casa lui Benzema este vizată de hoți
În februarie 2019, casa internaționalului francez a fost ținta hoților în timp ce acesta juca pentru Real Madrid împotriva Barcelonei, meci din prima manșă a semifinalei Copa del Rey.
Nu doar Benzema a avut astfel de probleme însă. Coechipierii săi de la Real Madrid, Casemiro, Isco și Lucas Vazquez, au fost și ei jefuiți în trecut. În septembrie 2019, casa lui Casemiro a fost jefuită în timp ce soția și fiica lui se aflau înăuntru.
Articol de Sebastian Cristian
{{text}}