Nationala

Cristi Balaj, atac la conducerea Federației: „Așa ceva nu am crezut vreodată! Unii din FRF să câștige bani, iar Petrescu să plătească”

Cristi Balaj, atac la conducerea Federației: „Așa ceva nu am crezut vreodată! Unii din FRF să câștige bani, iar Petrescu să plătească”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 24 January 2022

Cristi Balaj (50 de ani), președintele de la CFR Cluj, a criticat conducerea FRF pentru momentul în care aceasta a decis să îl abordeze pe Dan Petrescu pentru poziția de selecționer.

Antrenorul clujenilor nu a mai ajuns pe banca României, deoarece conducerea Federației nu a putut să îi plătească clauza de reziliere pe care o avea în contractul cu CFR.

Cristi Balaj, atac la conducerea FRF

Președintele clujenilor s-a arătat foarte deranjat de atitudinea celor de la Casa Fotbalului, care l-au contactat pe Dan Petrescu în plin campionat.

„Știu că s-a discutat cu Dan Petrescu. Nu am participat la discuții. Dezamăgirea mea a fost că s-a discutat cu două săptămâni înainte de ultima etapă de anul trecut, timp în care am avut patru meciuri.

În momentul în care s-a dat voie ca Federația să discute cu el, Dan Petrescu s-a gândit că poate CFR Cluj nu mai are nevoie de Dan Petrescu și a spus că o să dea răspuns peste două săptămâni. Mi-aș fi dorit ca această discuție să fi suferit o oarecare amânare, pentru că nu era nicio problemă dacă ea ar fi fost după ultima etapă de anul trecut pentru că am avut acea situație greu de gestionat. Noi am resimțit-o. 

Discuțiile au fost reale. În ce măsură l-a dorit Federația, nu știu. Cert este că noi suntem o societate care și-a construit un plan pe termen mediu și lung, împreună cu Dan Petrescu. Vorbim și de transferurile și rezilierile care s-au făcut în această iarnă. Și atunci nu aveam cum să renunțăm la acea clauză. Dar el merită. Nu mi se pare anormal că a fost ofertat. Este un antrenor care cunoaște foarte bine fotbalul românesc, fotbaliștii români.

Am văzut și discuția că „Dom’le, să fi renunțat la bani...”. Să muncească gratis? Adică el să plătească bani ca să fie antrenorul echipei naționale… Adică unii din Federație să câștige bani din fotbalul românesc, iar Dan Petrescu să plătească. Așa ceva nu am crezut vreodată, că o să pot auzi o asemenea explicație”, a declarat Cristi Balaj la Realitatea Sportivă.

Cristi Balaj a devenit președintele CFR-ului la insistențele lui Dan Petrescu

Fostul arbitru internațional a declarat că a acceptat oferta de a deveni președinte la CFR după ce a fost contactat de Dan Petrescu.

„Când am venit, Dan Petrescu a fost persoana care m-a sunat, cu care am vorbit. El, în mod special, a insistat să vin și a promis că vom fi împreună timp de trei ani de zile. Din punctul meu de vedere, așa cum s-a demonstrat, Dan Petrescu este un om de cuvânt. Mă gândesc că, dacă ar fi dorit să plece, probabil ar fi discutat cu mine”, a mai spus Balaj la Realitatea Sportivă.

Articol de Adrian Duță

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.