Sporturi   •   Altele   •   GAFĂ

Mihai Covaliu a lămurit „scăparea” de pe site-ul Guvernului: România vrea să găzduiască JO 2028 de tineret

Întrevederea dintre COSR și Nicolae Ciucă - Gică Popescu // foto: captură video Guvernul României

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 25 ianuarie 2022

Guvernul României anunță, pe site-ul oficial, că reprezentanții COSR i-au prezentat premierului Nicolae Ciucă „inițiativa de a înscrie România pe lista țărilor care ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028”, în condițiile în care următoarele ediții de iarnă vor avea loc în 2026, respectiv 2030. Mihai Covaliu a lămurit situația: site-ul gov.ro nu menționase că era vorba despre Jocurile Olimpice de tineret. 

UPDATE ora 15:50 - Președintele COSR a lămurit „scăparea” de pe site-ul Guvernului 

Mihai Covaliu, președintele COSR, a dezvăluit după cu premierul că în cadrul discuției s-a discutat despre organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret, programate în 2028.

„Am discutat cu premierul şi despre organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă pentru tineret din 2028. E un proces mai amplu, nu se depune o candidatură propriu-zis. Acest subiect a fost abordat în contextul infrastructurii pentru sporturile de iarnă, pentru că există această dorinţă a noastră ca în momentul în care avem infrastructura necesară pentru sporturile de iarnă, să putem atrage şi o competiţie de acest nivel, Jocurile Olimpice de iarnă pentru tineret din 2028. 


Domnul prim-ministru ne-a cerut un plan clar de măsuri, pentru a şti ce ce avem şi ceea ce ne mai trebuie pentru o posibilă candidatură pentru această competiţie. Eu cred că România poate organiza Jocurile Olimpice de tineret de iarnă. De ce să nu poată?”, a transmis Covaliu, potrivit TVR.

Guvernul anunță că oficialii COSR au discutat cu premierul Nicolae Ciucă despre găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă „din 2028”

Astăzi, pe site-ul Guvernului a apărut o informare cu privire la o întrevedere între premierul Nicolae Ciucă și reprezentanții Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

COSR a fost reprezentată de președintele Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi, în vreme ce premierul a fost însoțit de fostul fotbalist Gică Popescu, care ocupă postul de consilier onorific al numărului 1 din Executiv.


Pe site-ul Guvernului este menționat că „participanții au analizat stadiul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing și starea infrastructurii sportive de înaltă performanță”. Evenimentul de la Beijing va avea loc între 4 și 20 februarie.

Informarea a cuprins și o gafă: „În cadrul dialogului, oficialii COSR au prezentat inițiativa de a înscrie România pe lista țărilor care ar putea organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028”.

Numai că în 2028 vor avea loc Jocuri Olimpice de vară, nu de iarnă. După Beijing 2022, următoarele Jocuri Olimpice de iarnă vor avea loc în 2026, respectiv 2030. Dacă evenimentul din 2026 va fi co-organizat de Milano și Cortina d'Ampezzo (Italia), pentru 2030 nu a fost stabilită gazda.

Printre orașele interesate se numără Sapporo (Japonia), Vancouver (Canada) și Salt Lake City, Utah (SUA).

Jocurile Olimpice de vară, în schimb, vor avea loc în Paris (2024), Los Angeles (2028) și Brisbane (2032).

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.