Edi Iordănescu este alegerea firească pentru Naționala României. Și ultima posibilă pentru Federația Română de Fotbal. Pentru că, de aici încolo, orice numire ar fi fost mai mult chestionabilă, decât argumentată.
Văzut de la distanță, traseul parcurs de oficialii FRF pare corect și în egală măsură îngrijorător prin rezultat. Evident, i te adresezi lui Hagi, care este icoana fotbalului românesc. Și constructorul dovedit. Sigur că-l vrei pe Lucescu, care dovedește zilnic că este printre profesioniștii mari ai fotbalului european. Evident că-l vrei pe Răzvan, tânăr și cu succes într-un campionat echilibrat. Eu l-aș vrea și pe Olăroiu, dar nu poate el.
Sigur că Dan Petrescu este cel mai important antrenor din campionat. Și firesc că ajungi la Boloni, profesionist și șlefuitor de talente din partea bună a fotbalului continental. Iar dacă toți aceștia te refuză, mergi la antrenorul care a câștigat o ediție din firavul nostru campionat. Încotro să te duci după asta? Mirel Rădoi a fost un experiment care a crescut în timp, dar nu poți recurge la al doilea, Adi Mutu.
Edi Iordănescu știe jucătorii, cunoaște campionatul, a dovedit echilibru și maturitate, dar toate la un nivel de a treia, a patra urnă a calității fotbalului european. Cred că orice gospodar ar fi urmat acest traseu și ar fi ajuns tot aici. De asta întrebarea nu este ce a vrut să obțină FRF, căci este evident: cel mai bun nume din topul existent.
Întrebarea este de ce nimeni din top nu mai vrea la Naționala României? O onoare în orice țară și o datorie patriotică clamată în toate interviurile TV, până la proba contrarie.
Răspunsul stă în ofertă, care este deloc atrăgătoare. Pentru că ți se propune să antrenezi niște jucători aproape nevolnici, cu încrederea zdrobită și care joacă nu prin cele mai înalte campionate. Adăugați banii care la nivelul acesta nu sunt cei mai importanți. Și cele 90 la sută șanse să o dai în bară și să te înjure lumea. Bonus la toată treaba asta, o numire la Națională, în mediul tribal al societății românești, te va așeza într-o tabără, indiferent de intențiile tale. Adică te va face al lui Burleanu sau Stoichiță, în opoziție cu restul lumii.
Din fundătura asta nu este decât o singură cale de ieșire: îngroparea securii războiului. Și acceptarea câtorva adevăruri general valabile.
Primul vorbește despre bună credință. Cred că toată lumea vrea să ne calificăm la o competiție, oarecare. Nu cred că vrea cineva altfel.
Succesul nu vine de la sine și deodată. Așteptările noastre trebuie recalibrate. Deocamdată, cea mai mare performanță pe care o poate face România este să ajungă la un baraj.
Cea mai mare problemă pe care o avem este calitatea muncii. Și răspunsul la întrebarea: de ce niciun jucător român nu joacă la un club important vest-european? Și cum facem ca jucătorii noștri să reprezinte alternative viabile măcar pentru echipele de mijloc ale Europei? Rezolvați asta și restul vine de la sine.
Nimeni nu e mai deștept în fotbalul românesc. Nu avem o Națională slabă și cluburi minunate. Decăderea este deopotrivă. Aș zice că în materie de administrație, cluburile stau mai prost decât FRF.
Interesele sunt legitime, toată lumea le are. Banii și puterea sunt o țintă a tuturor. Corupția, evaziunea, minciuna, perpetuarea incompetenței nu sunt admisibile. Aici sunt întrebările pe care trebuie să le punem. Și pe care trebuie să le sancționăm de fiecare dată.
Aici este munca. Restul este doar poziționare.
{{text}}