Realitatea dură din fotbal: copil-minune, abandonat după accidentare » „Eram în cârje. Dinamo mi-a tăiat salariul, Giovanni mi-a zis să părăsesc apartamentul. Am devenit depresiv”

Fostă mare speranță a fotbalului românesc, Geo Mișu (27 de ani) și-a spus în direct la GSP Live povestea carierei: cum a fost scos de Steaua din cămin, cum l-a dus Pițurcă la Dinamo, zilele petrecute în cantonamentul naționalei mari, cum a fost abandonat după a doua accidentare + multe episoade neștiute

În 2011, un puști de doar 17 ani din Craiova se anunța o mare speranță a fotbalului românesc. Titular la turneul final Euro U17, adus de selecționerul Victor Pițurcă în cantonamentul naționalei mari pentru meciul cu Franța, fundașul Geo Mișu se pregătea să debuteze pentru Dinamo, însă viața lui avea să se schimbe radical în doar câteva săptămâni. 

Cum a devenit Geo Mișu un fotbalist de care toată lumea se ferea

Accidentat grav, puștiul s-a zbătut să revină, a făcut-o, dar a primit din nou o lovitură. Dintr-o mare speranță, Mișu a devenit brusc un fotbalist de care toată lumea se ferea. După două experințe neplăcute la Damila Măciuca și CSU Craiova, fostul talent a abandonat fotbalul de performanță, chiar dacă mai joacă și azi la nivel de județ, “pentru a mă întreține fizic”. 

La 27 de ani, conduce firma familiei și are o experiență de viață din care tinerii fotbaliști de 16-17 ani și părinții lor ar putea învăța.

- Ce face fostul copil-minune Geo Mișu?

- Am început munca de vreo oră. Am terminat de organizat băieții. Am preluat de la părinții mei o afacere în domeniul gazelor și centralelor termice. Am 22 de angajați. Sunt înscris la Facultatea de Inginerie Electrică pentru a prelua toate autorizațiile de la tatăl meu. Am terminat un master în energie electrică, am terminat și facultatea de educație fizică. Am făcut kinetoterapie. A durat puțin până m-am regăsit, dar în momentul ăsta sunt foarte mulțumit cu viața mea.

- Cum ai ajuns aici? 

- Hai să o luăm cu începutul. Am început fotbalul la Universitatea Craiova după ce am fost descoperit în curtea școlii, la 7 ani. Un descoperitor de talente ne-a pus două jaloane și în 20 de minute și-a dat seama cine e bun. Am rămas, dar condițiile erau atunci grele. Ne antrenam pe zgură, ne loveam, nu aveam dușuri, vestiare. Apoi, am luat o selecție la Școala Gică Popescu și am stat acolo până la 13 ani. De acolo, am plecat la un club privat al șefului de la AJF Dolj, Nicu Neagoe. Nu avea voie să aibă acel club, l-a denumit CS Barcelona Craiova. Făceam amicale, aveau interesul să-și scoată bani pe jucători.

Scos de Steaua în stradă, după telefonul lui Mititelu

- Cu cine ați jucat? 

- Cu Steaua, în București. Am făcut 1-1, am dat gol din penalty. Apoi am jucat cu Dinamo, am făcut 1-1, tot eu am marcat. Normal, au început să sune telefoanele.

- De la cine? 

- M-au sunat antrenorii, în primul rând. Dumitru Uzunea, care e secundul lui Gâlcă acum. Când am auzit de Steaua, m-a cam luat capul. Au cerut o sumă mare pe mine, 150.000 de euro. M-au lăsat la Steaua împrumut trei luni, venise și Mitriță cu mine, plus alți doi băieți. Eram colegi la clubul privat.

- Cum a fost experiența la Steaua? 

- Frumos. Am început să cunoscut Bucureștiul, în sensul bun, deocamdată. (râde) Am început să cunosc oameni, antrenori, alte condiții. Mă cazaseră în Militari, la Arcom, unde Gigi Becali a făcut acum un spital privat, cred. Până la urmă, nu s-au mai înțeles la bani pentru ceilalți și a rămas să mă transfere doar pe mine pentru 80.000 de euro. Făcuseră actele, dar la un moment dat am primit un telefon la 12 noaptea.

- Cine era? 

- Tatăl meu. Zice: “Fă-ți bagajele, trebuie să vin să te iau!”. Am fost șocat. A doua zi, am apărut la antrenamentele Craiovei Primavera. Peste vreo trei ani, Adrian Mititelu mi-a povestit că transferul a căzut după ce l-a sunat pe tata să-l certe că nu m-a dus la Universitatea și apoi l-a sunat pe Valeriu Argăseală și i-a spus că eu am probleme cu inima și că nu am cum să joc fotbal în viața mea.

- Și Steaua a renunțat la tine fără să-ți facă vreun control? Doar pe baza unor vorbe?

- Și asta e ciudat. Nu a fost nimic organizat. Fără control, fără nimic. Am fost foarte dezamăgit. La 12 noaptea, am auzit portarul că vine să mă scoată din cameră. “Te rog, nu mai poți să stai aici! Transferul a căzut!”. Două ore jumătate, cât a durat ca tata să vină de la Craiova la București, am așteptat în fața căminului, cu fundul pe bagaje. Nu m-au lăsat nici măcar să-l aștept pe tata în cameră.

Geo Mișu: „Greșeala vieții mele. Am ales banii, nu pe Hagi”

- Și așa ai ajuns la Craiova…

- Da. Era încă pe linia de plutire. Jucam constant la echipa a doua până a venit domnul Pițurcă. Spre deosebire de Mark Wotte și de Nicolo Napoli, el venea constant la meciurile echipei a doua. La scurt timp, am fost luat la prima echipă înainte de meciurile cu Mediaș și CFR. Găman era suspendat, Prepeliță era suspendat, aveam vreo cinci accidentați. 



Eu eram clasa a noua, mă ducea la liceu. Aveam ore după-amiaza, antrenamentele erau tot atunci. Într-o dimineață, intră taică-miu peste mine în cameră: “Trezește-te! Vezi că mă sună Eugen Neagoe. Trebuie să pleci în cantonament”. I-am zis că nu am chef de glume. Când m-am uitat la telefon, chiar mă sunase Neagoe. Așa am ajuns la prima echipă.

- Cum te-ai simțit? 

- Era o treabă importantă pentru un puști. Eram o fire mai emotivă, dar pe teren m-am remarcat prin faptul că sunt arțăgos. Prin atitudine m-am remarcat. Așa am ajuns și am stat pe bancă la meciurile cu Mediaș și CFR, dar am luat bătaie. Pițurcă nu a mai fost lăsat să intre în cantonament, mai țineți minte scandalul de la poartă.

- Erai în cantonament atunci? 

- Da. Jucătorii erau împărțiți în tabere. Eu eram pro Pițurcă, vedeam că are grijă mai mare de mine. Dovadă că mai târziu chiar am ales telefonul dânsului. Dar mai întâi m-a sunat Reghecampf să mă duc la Snagov. Plecasem din Craiova spre Snagov, iar pe drum m-a sunat Zoltan Iașko, de la Academia Hagi. Mi-a propus să merg acolo, nu era un salariu prea mare, dar aveam toate condițiile. Aici a fost greșeala vieții mele.

- De ce? 

- Când am ajuns aproape de București, mă sună Neagoe. “Dă-mi-l pe taică-tu la telefon!”. Îi spune tata unde mergem, iar el zice: “Băă, cum să vă duceți? Vă așteaptă Pițurcă în birou la frații Becali, în Floreasca, să semnați. E contractul pe masă”. Tata întreabă: “Ce contract?”. “Păi, uite, 1.000 și ceva de euro pe lună, prime, 3.000 de euro bani la semnătură, apartament în Dorobanți, te ducem la Dinamo, joci un pic la echipa a doua după care mergi la echipa mare”.

- Stai puțin. Pițurcă negocia ca tu să mergi la Dinamo? 

- Da, deja negocia. Fără să știu eu.

- Mititelu l-a acuzat că i-a luat jucătorii, iar ce spui tu dovedește că îndrepta jucătorii Craiovei spre Dinamo. 

- Da, da. Atunci am făcut o alegere greșită. Mititelu aflase de ofertă și îmi crescuse salariul de la 100 la 200 de dolari, dar tot era puțin. Am căzut cu tata de acord și am ales banii, mai ales că afacerea familiei nu era atât de stabilă cum e acum. M-au ademenit frații Becali. Din păcate am ales banii în loc să-l aleg pe domnul Hagi.

- Ei au obținut banii ăștia de la Dinamo sau îți dădeau ei banii? 

- Era oferta de la Dinamo, dar la discuții nu a fost absolut nimeni de la Dinamo. Erau frații Becali, Pițurcă și Neagoe. Am semnat contractul de reprezentare cu frații Becali, asta era condiția, apoi am semnat cu Dinamo. Țin minte că stăteam cu Dobrosavlevici și cu Buia în apartament. După meciurile de la Dinamo II, care erau televizate, domnul Pițurcă mă suna și îmi spunea ce am făcut bine, ce am făcut rău. Eu dădeam telefonul pe speaker, să audă ceilalți cum are grijă Pițurcă de mine. Asta era viața mea la 17 ani, dar din păcate n-am putut să o înțeleg prea tare.

A vândut tricoul lui Ribery să traiască o lună

- În vara aceluiași an, ai mers cu naționala U-17 la turneul final Euro din Serbia, unde ai jucat cu Cehia și Germania. S-a vorbit foarte mult despre indisciplina acelei generații…

- S-a vorbit despre indisciplina noastră, dar era cumva normal să fie așa . Eram niște adolescenți încă, jucam la un European televizat de Eurosport. Apăruseră deja impresarii, erau călare pe noi la hotelul Intercontinental din Belgrad. Domul Văsâi ajunsese să nu ne mai lase să coborâm în recepție. Cum coboram, apărea cineva care voia să se bage în seamă cu tine. Orice pas era relatat în presă. Pentru noi, era ceva extraordinar, nu ne mai întâlnisem cu așa ceva.

- Bun, erați niște copii expuși faimei, dar cum rămâne totuși cu indisciplina?

- Nu e o scuză asta. E mentalitatea jucătorului român la vârsta aia. Nu realizam unde suntem. Nu ne culcam când trebuia, nu dormeam cât trebuia. Noi nu aveam niciun meci în Liga 1, dar ne gândeam la transferuri, ne vedeam deja cu banii în buzunar. Nu ne mai gândeam la meciul naționalei de a doua zi. Ne gândeam că “ăla pleacă la nu știu ce echipă și eu nu”.

- Am găsit o poză cu tine plângând după meciul cu Germania. 

- Acum râd când o văd, dar atunci am pierdut calificarea la Mondialul din Mexic. Ne-a dat gol în ultimul minut Samed Yeșil, atacantul lui Liverpool. Dacă se termina egal, eram pe locul 3 și aveam locul asigurat la Mondial. Germania a și câștigat Mondialul, cu 100.000 de oameni pe stadionul Azteca. Ne-am dorit mult să mergem și noi în Mexic

Dacă te uiți pe lotul Germania de la Euro U17 din 2011, vreo opt jucători sunt la echipe din Bundesliga sau din Europa. Din lotul nostru, foarte puțini au ajuns la un anumit nivel. Bumba, Steliano Filip, Brănescu, iar Țîru e cel mai sus 

- Geo Mișu, fost internațional de tineret

- După turneul final, Pițurcă te-a chemat la echipa națională de seniori înainte de meciul cu Franța… 

- Eram la antrenament la Dinamo, era Stoican antrenor. Cu 10 minute înainte de final, îmi spune Stoican: “Fugi la vestiar că te așteaptă cineva!”. M-am dus, mă aștepta Dragoș Sârbu, colaboratorul fraților Becali. “Schimbă-te repede și hai că are nevoie nea Piți de tine!”. Zic: “Unde are nevoie?”. El: “La Mogoșoaia, la antrenament”. 



Se accidentase nu mai știu cine și mi-a zis că Pițurcă avea nevoie de un jucător să-și poată face antrenamentul și un joc-școală. Era un lucru foarte bun pentru mine. Mă așteptau părinții la poartă să mergem la Craiova, dar m-au văzut că am intrat în mașina lui Dragoș Sârbu. M-au sunat: “Ce se întâmplă?”. Când le-am zis unde mă duc, mama a început să plângă în telefon.

- Și ai ajuns la Mogoșoaia. 

- Acolo am început să realizez un pic ce mi se întâmplă. Am primit o grămadă de echipament, stăteam singur în cameră, mi s-a dat și o diurnă. Totul era nou. A început antrenamentul, m-a luat Raț să facem exerciții împreună. Apoi s-a întâmplat o chestie amuzantă. Eu nu eram genul de jucător care să bată lovituri libere, iar domnul Pițurcă știa asta. 



Presa avea acces în primele 15 și în ultimele 15 minute din antrenament. La final, se băteau lovituri libere. Mi-am pus și eu mingea să bat fără să-mi spună cineva. Nea Piți zice: “Nu, nu, nu! Te rog frumos, nu!”. Eram în alergare, nu am apucat să mă mai opresc și am dat direct în vinclu.

- Îi era frică să nu vadă presa cum dai în minge… 

- Da, se gândea că o lovesc rău și îl ia presa la întrebări de ce m-a adus în cantonamentul echipei mari. Nu mi-a zis bravo după, nu era genul. Am rămas la meciul cu Franța, am mers cu autocarul la stadion, am și ieșit pe teren. S-a accidentat nu mai știu cine și chiar îmi era teamă că o să și joc. Țin minte că am făcut schimb de tricouri cu Ribery după meci, mi l-a dat…Uite, ăsta e un lucru pe care nu trebuia să-l fac…

Cel mai atent cu mine la naționala mare a fost Bourceanu. Era și el la primele selecții, venea la mine în cameră să mă întrebe dacă totul e ok. Ei erau grupați pe bisericuțe, se duceau la biliard, eu stăteam în cameră. Îmi era rușine să ies

-  Geo Mișu, fost internațional de tineret

- Ce anume?

- Tricoul lui Ribery era transpirat, murdar de iarbă. Nu l-am spălat, l-am lăsat exact așa, autentic. Eram la Dinamo, venise domnul Negoiță și începuse o perioadă foarte grea. Nu am primit salariile vreo trei-patru luni, până s-au reglat lucrurile. Eu stăteam singur la București. Eram trei, eu, Buia și Dobrosavlevici. Când primeam bani de la părinți, puneam banii la mijloc. Ca să nu le mai cer bani părinților, să vadă că o duc bine la București, am ales să vând tricoul pe net, la licitație, să pot să mai trăiesc o lună. Am luat 700 de euro de la un băiat din Târgu Jiu. Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut.

“M-a mustrat Pițurcă, dar a doua zi am uitat”

- Ai spus la un moment că Pițurcă nu te-a mai căutat după accidentări și că probabil e supărat pe tine. De ce ai zis asta? 

- Îmi reproșez multe. Îmi reproșez mintea de atunci. După ce m-a luat Pițurcă la naționala mare, îți dai seama în capul meu cine mă credeam eu prin București… Am început să frecventez restaurante, cluburi de noapte, aveam bani mai mulți, prime, fete care mă acaparau. Apăruseră titluri cu mine prin presă. 



La o convocare la naționala U19, m-am întâlnit cu domnul Pițurcă în recepție la Mogoșoaia. Mă cheamă: “Mișule, ia vino un pic!”. M-a luat finuț de ureche și mi-a spus: “Ai grijă că nu mai ești copilul de la Craiova pe care l-am cunoscut eu”.

- Auzise de undeva de ieșirile tale. 

- Clar. Frații Becali aveau oameni plătiți, asta o știu chiar de la ei. Îmi spuneau mereu: “Ai grijă ce faci. Noi știm”. Aveau ospătarii din cluburi de noapte, portarii…Le spuneau cine intră, cine iese. Primeau și ei ceva.

- Ce ai simțit când te-a mustrat Pițurcă?

- M-am înmuiat. Am simțit rușine.

- Dar nu ai schimbat nimic din ce făceai rău… 

- Din păcate, n-am schimbat nimic. M-a afectat mustrarea domnului Pițurcă doar pe moment. A doua zi, am uitat.

Mai erau discuții despre meciuri aranjate pe la Dinamo 2, dar nu era nimic confirmat. Eram un copil, mai auzeam și eu vorbe. Dar oricum e ciudat ce se întâmplă acum. Orice echipă are pe piept o casă de pariuri

- Geo Mișu, fost internațional de junior

Coșmarul celor două accidentări

- Erai la Dinamo, urma să debutezi la prima echipă, aveai un viitor promițător. Ce s-a întâmplat? 

- La o lună după povestea cu Franța, la ultima etapă de Liga 2, la Snagov, m-am accidentat. Era un teren mocirlos. Prin minutul 27, am sărit la cap cu Roberto Iancu, m-a dezechilibrat și când am căzut (arată cu pumnii mișcarea de răsucire a genunchiului său)…tibia mea a rămas în pământ, iar genunchiul meu s-a întors la spate cu tot cu ligamente. Am fost dus cu Salvarea la spital.

- A durut rău? 

- Groaznic. Părinții mei se uitau la meci la televizor. Când au văzut faza, au închis televizorul și au plecat spre București. Am fost operat de urgență a doua zi, la intervențiile fraților Becali. Țin minte că frații Becali au venit la spital, m-au asigurat că totul va fi ok. Am făcut recuperare, dar cred că a fost cam lungă. În momentul în care am intrat la primul meci, după un an de zile, am făcut recidivă.

- Ai spus mai demult că nu vrei să mai auzi de Dinamo. 

- Dinamo avea contract cu Acibadem…După a doua accidentare, s-au săturat de mine. Nu vreau să fiu înțeles greșit. După prima operație, au avut foarte mare grijă de mine. Stăteam în Floreasca și făceam recuperare la o clinică din Pipera. Clubul mi-a luat cazare în Pipera, să nu mai plătesc taxiurile. Timp de șase luni, am avut trei mese pe zi, mergeam la clinică. Dar a doua oară m-au trimis la Acibadem.

- Despre a doua accidentare n-ai vorbit niciodată. 

- Da, am vrut să o ținem pentru noi. Nu vreau să fie interpretat greșit. Venise Dario Bonetti, aveau probleme pe postul de fundaș dreapta. Eu jucam titular la Liga 2 închizător sau fundaș dreapta, dar mă antrenam și cu echipa mare. La un joc-școală pentru Dinamo 2 contra echipei U19, am driblat, am dat mingea pe lângă Nedelcearu, el a băgat o alunecare și mi-a pus talpa direct pe genunchi. 



Nu m-am accidentat atunci, am mai făcut doi-trei pași, am călcat greșit și a cedat genunchiul. A doua zi, Bonetti a sunat că mă vrea pentru a juca la echipa mare. Când a aflat că m-am accidentat, l-a cerut pe Nica. Era rezerva mea. Nica a jucat și n-a mai ieșit din echipă până s-a transferat în străinătate.

- Cum e viața. Puteai să debutezi la echipa mare a doua zi… 

- Da. Dumnezeu îmi mai dăduse o șansă. Dar e mai bine ce mi s-a întâmplat. Nu se știe dacă ajungeam să joc în străinătate. Nu vreau să se supere colegii mei pe mine, dar uitați-vă la Dobrosavlevici, Steliano Filip, Buia. Au fost la Liga 1, Liga 2, pe salarii de maximum 6.000 de euro. Ai o familie, ai un copil, soția de fotbalist nu e învățată să muncească. Tu ai o viață boemă, ajungi la 31 de ani fără să strângi o sumă prea mare de bani. Cineva trebuie să-i educe financiar, să investească în ceva.

- Știu că erai apropiat de Steliano Filip. Cum ți se pare cariera lui? 

- A fost printre cei mai talentați din generația noastră, dar acum mi se pare că nu are o liniște sufletească. Contează liniștea de acasă să poți lua decizii bune. El și-a schimbat viața și se vede. Și în teren, și în salariu. Nu mai e în prim-plan ca viață sportivă bună. La Euro 2016, a prins un transfer la Hajduk Split, dar Hajduk trebuia să fie un club intermediar. El s-a întors în țară.

-A fost fotografiat la Split făcând tot felul de năzdrăvănii. 

-Da. Le mai făceam și noi la lotul național. Acum, nu le-aș mai face. Dacă m-ai pune la vârsta asta să joc, aș face-o și un an fără salariu.

Dinamo i-a tăiat salariul. Becali i-a luat apartamentul

- Înțeleg că după a doua accidentare, Dinamo nu a mai avut grijă de tine… 

- A avut, dar nu la fel. Mi s-au pus niște condiții. M-a chemat Bogdan Bălănescu și mi-a zis: “Uite, te trimit în Turcia, dar trebuie să renunți la trei sferturi din salariu!”. M-au pus să semnez pentru un salariu de 200 de euro. M-au pus să renunț la apartamentul unde eram cazat în Floreasca. M-au dus în Grivița, unde erau șobolani. Aveam baie comună. Am acceptat pentru că în Turcia, la Acibadem, numai operația era 20.000 de euro. Nu împlinisem 18 ani, trebuia să vină și tatăl meu cu mine. Îi plăteam eu biletele de avion. Cazarea la hotel o făceam jumate-jumate cu Dinamo.

-Și cum te-ai descurcat?

- Firma părinților nu mergea atât de bine, dar ei au fost precauți. Ei au făcut o înțegere cu Dinamo ca jumătate din salariul meu să meargă direct la ei, într-un cont. 500 și ceva de euro se duceau la ei. După doi ani de salariu, banii strânși în contul lor au fost folosiți în proporție de 90 la sută pentru cheltuielile din Turcia.

La a doua operație, ca să-mi înlocuiască ligamentul rupt mi-au luat o grefă de tendon. De aia a durat mult recuperarea. Tendonul trebuie să devină mai flexibil, trebuie să se transforme în ligament. A doua oară, mi-au luat de la piciorul stâng, aveam ambele picioare operate

- Geo Mișu, fost internațional de juniori

- Deși clubul trebuia să achite tot… 

- S-a întâmplat asta la prima operație. După a doua, nu m-au mai văzut de perspectivă. Chiar și frații Becali…Venisem din Turcia, eram operat la ambele picioare, în cârje, cu bagajele. Am ajuns la apartament, iar Giovanni Becali avea biroul deasupra. De fapt, apartamentul era al lor, iar Dinamo plătea chirie. M-am întâlnit cu el și mi-a zis simplu: “De mâine, să-ți cauți chirie. Vezi cum faci. Aici nu mai poți să stai!”.

- Ce era în sufletul tău când ai realizat că ai fost bun doar când aveai picioarele întregi?

-Am fost în depresie, de ce să mint?! Un an, am fost depresiv. Mi se tăiaseră picioarele. Nu știam ce să mai fac. Renunțasem la școală, venea perioada bacalaureatului. Eu voiam să mai joc, dar nu mă mai suna nimeni. Eram jucătorul de perspectivă, operat de două ori. Cred, însă, că Stoican mi-a pus o vorbă bună la Claudiu Niculescu. Așa am ajuns la Damila Măciuca, dar am jucat puțin acolo. Plus că m-am accidentat din nou. Mi-am rupt ligamentele de la gleznă, la ultima etapă. Am renunțat atunci pe o perioadă de șase luni. Am luat bac-ul, apoi m-am înscris la ANEFS. Am prins drag de kinetoterapie, am făcut facultatea. Dar lucrurile nu se legau. 

Întâlnirea de pe șantier care i-a schimbat viața

- De ce?

- Eram irascibil, nu mă regăseam. Știu că i-am cerut tatălui meu niște bani să ies în oraș. Mi-a zis: “Vrei bani? De mâine, vii la muncă”. M-am trezit la șapte dimineața, mi-am luat o cămașă pe mine și mă vede. Zice: “Ce faci cu cămașa? Nu vrei la muncă?! Vezi că ți-a călcat maică-ta salopeta!”.

- Câți bani câștigai pe șantier? 

-Tata mă plătea la lucrare. Țin minte că primul salariu a fost 1.700 de lei. Mi-am luat haine din banii ăia. Un an, am fost nici măcar instalator. Eram salahor pe șantier, prin praf, le dădeam găuri instalatorilor. Îmi aduc aminte că într-o zi, pe șantier, m-am întâlnit cu Claudiu Bălan, atacantul de la FCU Craiova. Era cu o mașină luxoasă, s-a oprit și mă strigă: “Geo, tu ești?”. Am oprit bormașina, m-am șters de praf. Mi-a zis: “M-am oprit pentru că acum câțiva ani chiuleam de la școală să-ți văd meciurile pe Eurosport și uite unde mă întâlnesc cu tine”.-

- Wow… 

- Țin minte perfect ziua aia. M-a ambiționat foarte tare să ajung să conduc firma, pentru a nu mai avea parte de reacții de genul ăsta.

- Ce sfat le-ai da jucătorilor actuali de 16-17 ani care sunt lăudați de cei din jurul lor și considerați mari talente? 

-Chiar dacă ies la lumină, să nu se uite absolut deloc în jur. Să-și vadă de drumul lor, să nu se gândească la bani până când ajung la 26-27 de ani.

Clubul Dinamo e situat într-o zonă influentă a Bucureștiului. Majoritatea cafenelelor importante sunt în zona aceea, Dorobanți, Floreasca. Se perindă tot felul de oameni cu bani, oameni care fac bani din altceva decât din muncă cinstită. Am auzit și eu pe la mese, când frecventam și eu, cum propuneau chestii jucătorilor. Oamenii aceia voiau să facă bani ușor, iar jucătorii mai cedează

- Geo Mișu, fost internațional de juniori

VIDEO. VEZI AICI INTEGRAL EMISIUNEA GSP LIVE CU GEO MIȘU