Gento The Best

Gento a priceput că gloria trece sau se agață de altcineva. Așa și-a păstrat sufletul, mintea și caracterul

Gento? Cea mai mare extremă stângă a tuturor timpurilor. Și cel mai stabil superstar al acelorași timpuri. Cauza: munca la vaci. Tatăl, camionagiu, nu o scotea la capăt. Așa a ajuns Gento să alerge pe câmp după oi și vaci.

Ceilalți, adică legendele

Efectul: viteza și porecla "El Supersonico". Plus modestia, rostită ultima oară cu puțin timp înainte de stingere, la 88 de ani. Francisco Gento Lopez a ținut să precizeze: "Dacă nu eram la Real, alături de ceilalți, aș fi fost un oarecare". Ceilalți au fost Alfredo Di Stefano, Ferenc Puskas, Raymond Kopa, Hector Rial, Jose Santamaria. Echipa juca singură și câștiga fără să știe.

Învățăturile profesorului Rial

Gento a apărut la 19 ani cu toată viteza și cu tehnică ioc. Venea alergând de la Racing Santander și numai Santiago Bernabeu a reușit să-l oprească înainte de a depăși stadionul. Supersonicul alerga mai repede decât orice altă ființă umană cu crampoane, dar ieșea sistematic în out de poartă. 

Pe atunci, Gento considera mingea un obiect secundar și o piedică în calea carierei de sprinter. În următoarele două sezoane, sub îndrumarea Profesorului Rial (ia mingea cu tine!), Gento a învățat să plece cu întârzierea unui tren de marfă care se transformă pe drum în TGV. Niciun fundaș n-a reușit să ajungă primul pe peron.

Influența asupra lui Ferguson

În 1960, la Glasgow, Gento a pompat centrări perfecte și Real a bătut Eintracht cu 7-3, în finala Cupei Campionilor Europeni - cel mai utopic și fascinant meci de club vreodată jucat. Puskas, de trei ori, și Di Stefano, de patru ori, au perforat o echipă care a jucat brav, dar s-a trezit mereu în urma lui Gento. 

Alex Ferguson era în tribună, pe Hampden Park, alături de 127.000 de spectatori cu gura căscată. La sfârșit, Ferguson era deja viitorul antrenor "extremist". Andrei Kancelskis și Ryan Giggs nu se născuseră încă, dar aveau locul asigurat în viitoarele echipe ale lui Sir Alex.

Tranziția de la Gento la Best

După încă 3 ani, la București, pe "23 August", Gento a fentat din corp, i-a dat avans mare marelui Nelu Nunweiller, l-a depășit pe pista de atletism, a centrat și l-a obligat pe Amancio să înscrie. Și Dinamo avea o mare extremă în teren, dar Pîrcălab juca doar între tușe.

Nimic nu l-a făcut pe Gento să își uite măsura: "Am jucat până în 1971, dar m-am oprit în 1968 fiindcă nu eram Best". Asta înseamnă că în 1968 Real pierduse semifinala de Cupa Campionilor cu Manchester United și Gento înțelesese semnul timpurilor: cea mai bună aripă stângă a lumii se afla pe gazon, dar nu mai era Francisco Gento, ci George Best.

Tăcerea, modestia, uitarea

Apoi, Gento a tăcut, a muncit cu copiii Realului, a dat interviuri puține, a pregătit un nepot (Marcos Llorente) pentru Atletico Madrid și atât. Gento a priceput că gloria trece sau se agață de altcineva. Așa și-a păstrat sufletul, mintea și caracterul.

Apropos, o oarecare tenismenă, Darlene Hard, a murit, recent, la 85 de ani. Cine și-o mai aduce aminte? Câștigase 21 de Grand Slam-uri. Cunoașteți cifra din știrile ultimelor săptămâni.