Fotbal   •   Liga 1   •   AMICAL

Dinamo - CS Popești Leordeni 1-2 » Echipa lui Flavius Stoican, înfrângere în fața unei echipe din Liga 3

Dinamo a pierdut amicalul jucat în compania celor de la CS Popești Leordeni

Articol de Eduard Apostol   —  miercuri, 26 ianuarie 2022

Cu 4 zile înaintea derby-ului cu FCSB, Dinamo a pierdut amicalul jucat astăzi, în „Ștefan cel Mare”, cu CS Popești Leordeni, echipă din Liga 3, scor 1-2.

  • Roș-albii pregătesc derby-ul cu FCSB, programat duminică, 30 ianuarie, de la ora 20:00, cu un meci amical împotriva CS Popești Leordeni, locul secund în seria 3 din Liga 3, cu 31 de puncte adunate în 15 etape.

Cu o echipă de start din care au făcut parte nu mai puțin de 6 nume aduse în această iarnă, inclusiv cei doi dintre cei 3 jucători aduși de la CFR Cluj, Jonathan Rodriguez și Dusan Celar, Dinamo a avut o prestație slabă în amicalul cu Popești Leordeni (Liga 3).

Formația lui Stoican a fost condusă de două ori. CS Popești Leordeni a deschis scorul în minutul 30, dar Dinamo a egalat rapid, după 8 minute, prin Gabriel Răducan.


După pauză, echipa din Liga 3 a punctat din nou, în minutul 48. Dinamo a căutat egalarea, dar nu a reușit să mai marcheze. 

Pe lângă nou veniți, Stoican a folosit pe parcurs fotbaliști care au jucat la Pitești, precum și puști de la echipa a doua. Și-a făcut apariția în premieră și fundașul central francez Baptiste Aloe (27 de ani), aflat în probe. El a jucat ultima oară la Arouca, în Portugalia. 

Dinamo în prima repriză: Chesneau (30 Fara) – Buleică, Jovanovic, Grigore, Tomozei – Crețu, Rodriguez – Răducan, Bani, Amzăr – Celar 

Dinamo în repriza a doua: Fara (60 Figueiredo) – Stelea, Țone, Aloe Baptiste, Mitran – Floarea, Penescu – Bani (70 Giefer), Spînu, Răducan (70 Pierret) – Celar (60 Matei)

FINAL » Dinamo - CS Popești Leordeni 1-2 


  • min 90: Final de meci
  • min 89: Dinamo nu a reușit să își mai creeze ocazii de poartă în ultimele minute
  • min 80: Aloe a reluat frumos cu capul dintr-o lovitură liberă executată de Matei, dar mingea s-a dus peste poartă. Un minut mai târziu, Matei a avut o acțiune frumoasă în stânga, a driblat doi adversari, dar nu a putut încheia faza cu gol
  • min 79: Dinamo a atacat, Matei a avut câteva acțiuni frumoase, însă Dinamo nu a reușit să marcheze, în continuare oaspeții în avantaj.
  • min 70: Intră Giafer și Pierret, au ieșit Răducan și Bani
  • min. 65: Stelea a centrat bine din flancul drept, dar Spînu nu a putut relua din careu. Foarte mulți jucători de la Dinamo II în teren în repriza a doua, dar lângă ei joacă și câțiva jucători experimentați, dar și Aloe, aflat în probe.
  • min. 60: Cosmin Matei intră în teren în locul lui Dusan Celar, în continuare oaspeții sunt în avantaj.
  • min. 52: Popești a fost aproape de 3-1, mingea a lovit bara interioară, iar atacantul advers din careu a trimis pe lângă. Momente slabe de joc.
  • min. 48: 2-1 pentru Popești Leordeni, incursiune pe partea stângă și o simplă formalitate la finalizare.
  • min. 38: Dinamo egalează dintr-o fază fixă, corner din dreapta executat de Bani, iar Răducan a reluat frumos cu capul în poartă. Dinamo egalează.
  • min. 30: 1-0 pentru Popești Leordeni, șut cu piciorul stâng direct în vinclu, fără nicio șansă pentru Chesneau.
  • min. 23: Ocazie importantă pentru Popești Leordeni, oaspeții au fost la un pas să marcheze, dar au ratat din 7 metri. Jovanovic a scăpat omul din marcaj.
  • min. 20: Fără ocazii importante în utimele 10 minute, destul de multe greșeli la mijlocul terenului.
  • min. 10: Amzar a avut o acțiune frumoasă în viteză în flancul stâng, a centrat în forță pe jos, dar Răducan a luftat din interiorul careului, iar Celar nu a putut împinge mingea in plasa.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.