Ladislau Boloni (68 de ani) a fost rugat să comenteze o poză revenită în prim-plan în ultimele zile, în contextul negocierilor pe care FRF le-a purtat cu el și cu Edi Iordănescu pentru preluarea postului de selecționer.
Spre finalul conferinței de o oră și 10 minute pe care Ladislau Boloni a susținut-o astăzi la Crowne Plaza, reputatului antrenor i-a fost arătată o fotografie de acum mai bine de 35 de ani, în care îi are alături pe Anghel, respectiv Edi Iordănescu.
Edward, numit marți selecționer al primei reprezentative, era atunci doar un copil.
VIDEO Ladislau Boloni comentează poza cu Anghel și Edi Iordănescu: „Copilașul de acolo plângea când încercam să-i scot dinții de lapte”
„Eram toți tineri, parcă mai tineri. Griul (n.r. - arată spre păr) nu era pe vremea respectivă la modă. Îl avem pe Puiu, care încă putea juca fotbal la acea vreme. Elegant, cum încearcă să fie tot timpul. Cred că aveam un Tissot pe vremea respectivă (n.r. - râde). Eram în tricoul Angliei.
Este acolo un copilaș care, dacă nu mă înșel, plângea destul de tare când încercam să-i scot dinții de lapte. L-a adus taică-su la mine în cabinet, dacă nu mă înșel”, a declarat Boloni.
Ladislau Boloni a profesat vreme de ani buni ca stomatolog. De altfel, el avea cabinetul chiar la stadionul Steaua.
Poza cu Ladislau Boloni, Edi și Anghel Iordănescu
{{text}}