Anghel Iordănescu (71 de ani) a comentat pe seama numirii lui Edi Iordănescu (43 de ani) în funcția de selecționer al primei reprezentative.
Edi Iordănescu îi calcă pe urme tatălui său. A fost instalat pe banca naționalei la aceeași vârstă pe care o avea Anghel Iordănescu la primul mandat, 43 de ani. Seniorul, de trei ori pe banca primei reprezentative, i-a oferit câteva sfaturi prețioase lui Edi.
Anghel Iordănescu, sfat pentru Edi
„Eu sunt doar părinte și nu am făcut altceva decât să mă bucur pentru el. Este o «problemă» care ne bucură pe toți din familie. Am avut câteva discuții pe această temă. Sincer, de data asta nu am fost la fel de obiectiv cum am fost când vorbeam de alte proiecte.
Am fost influențat sentimental de ce am trăit eu la națională și am încercat să-l fac să înțeleagă ce responsabilitate enormă este. M-am bucurat într-un final că a înțeles și probabil, nu am cum să vă confirm asta, de data asta înțeleg că a fost mai maleabil în ceea ce privește contractul.
De obicei e foarte riguros. Și pentru mine echipa națională însemna totul și nu avea rost să vorbim de clauze sau alte lucruri. Poate să fie un semn bun că a ajuns la națională tot la 43 ca și mine. Mă bucur că este analitic în ceea ce privește situația.
Trebuie să-i studiezi bine pe jucători, pentru că nu ai timp în cele 3-4 zile în care lucrezi cu ei. Trebuie urmărit fiecare jucător în parte care ar putea să fie selecționat, fie cei din țară, fie cei din afară”, a spus Anghel Iordănescu, la „Liga Digi Sport”.
Are o putere de muncă extraordinară și mă bucur că este extrem de ordonat, fie că vorbim de ceea ce e pe teren sau în afara lui. Da, este adevărat, la națională este altă muncă.
- Anghel Iordănescu
{{text}}