Mihai Stoica (56 de ani), actualul manager de la FCSB, a rememorat momentul în care a fost la un pas de Rapid.
În 2002, Mihai Stoica pleca de la Oțelul Galați și era în negocieri avansate cu Rapid. George Copos aproape îl convinsese. Draft-ul contractului era pe masa actualului manager general de la FCSB. Totul a căzut din cauza lui Dinu Gheorghe, om cu mare influență în Giulești în acele vremuri, după cum povestește chiar MM.
Mihai Stoica: „Dacă Dinu zicea: «Da, mă, să vină!», probabil eram la Rapid!”
„Am contractul și acum acasă, draft-ul. Este totul acolo, ce negociasem, ce tăiase George (n.r. - Copos). Îl am și acum, scria frumos George cu stiloul. Știu și contractul pe care l-am avut la Steaua în 2002. Mai mult de dublu câștigam la Rapid, dar era gheața subțire.
Am avut atunci o discuție cu Dinu Gheorghe. I-am zis apoi lui Victor Becali: «Bă, ăla îmi bagă strâmbe». S-a întâlnit Victor cu el: «Bă, ăsta nu prea te vrea, zice că ești stelist». A doua zi de dimineață m-a sunat Gigi: «Nu vrei să vii la mine?». Și am mers.
Dacă Dinu zicea atunci: «Da, mă, să vină!», probabil eram la Rapid!”, a povestit Mihai Stoica, la Telekom Sport.
{{text}}