Fotbal   •   Liga 1   •   “U” CLUJ

Dărîmat

Articol de Marius Tuhuţ   —  marţi, 22 aprilie 2008

Fundaşul Andrei Cordoş (20 de ani) a încheiat în lacrimi jocul cu Buzăul, fiind afectat de retrogradarea echipei şi de moartea a doi prieteni.

- Andrei, ai fost foarte afectat după înfrîngerea cu Gloria Buzău. De ce?

- Am pierdut ultima noastră şansă de a ră­mîne în prima ligă, însă altul a fost motivul prin­cipal al stă­rii mele. Înain­te de meci am pri­­mit o veste de­vas­ta­toare. Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei şi-au pierdut viaţa într-un acci­dent de ma­şină. Acest lucru nu scuză însă pres­taţia mea.



- Ai avut o ratare uriaşă în minutul 40, cînd dintr-un metru ai trimis mingea peste. Cum a fost posibil?

- Am văzut-o venind şi eram ho­tărît să intru cu tot cu ea în plasă, însă mi-a căzut în faţă şi nu am apucat să o lovesc eu, m-a lovit ea pe mine şi s-a dus peste.



- De ce crezi că "U" nu a re­zistat în prima ligă?

- Întrebaţi-i pe cei care au fost în con­ducerea clubului, pe antrenori, nu pe mine. Ei ştiu mai bine unde s-a greşit.



- Ce vei face din vară, vei continua la "U"?

- Nu depinde numai de mine. Am contract pînă în 2010 şi pot pleca doar cu acceptul clubului. Am au­zit că, sută la sută, clubul va fi pre­luat de societatea Impact, ceea ce nu e rău. Cu siguranţă în maxim doi ani vom fi din nou pe prima scenă.



- Ce ştii de interesul unor echipe din Italia, care te-ar dori la finele sezonului?

- Ofertele sînt reale. Şi acum am o hîrtie acasă, de la cei de la Bari, care mă vor pentru şase luni, iar dacă con­firm, să devin jucătorul lor. La fel mă dorea şi Bologna, dar n-am fost lăsat să plec.



- Ce regreţi cel mai mult din acest sezon?

- Că nu am jucat aproape deloc timp de jumătate de an. Şi aici mă refer la returul campionatului. Pentru mine era important să joc, chiar şi la o echipă din liga secundă.

Apărat de mamă: “A fost mai bun ca alţii”

Nemulţumiţi de prestaţia favoriţilor, fanii clujeni i-au criticat pe jucători la finalul jocului cu Gloria Buzău. În colimatorul spectatorilor a intrat şi fundaşul Andrei Cordoş. "Ruşine. Nu ai jucat nimic", s-a strigat din tribună la adresa lui Cordoş. Deranjată de criticile care i s-au adus fiului său, mama şi sora fundaşului clujean, s-au contrat cu spectatorii de la tribuna zero.



"De ce să-i fie ruşine? Este prima dată cînd i s-a dat şansa să joace în anul ăsta şi a făcut-o mai bine decît mulţi alţii", l-a apărat mama pe Andrei Cordoş.


Începe reconstrucţia Universităţii

Alpar Meszaros (foto) se gîndeşte să-i fo­lo­­sească mai puţin în ultimele patru etape pe jucă­to­rii care au angajamente cu "U" Cluj doar pînă în vară. "O să joc cu acei ju­că­tori cărora nu le expiră con­trac­­tele la finalul sezonului. Ur­mea­ză o re­struc­turare generală, pe toate pla­nu­ri­le, la acest club", a spus Meszaros.

"Sisi" s-a întors pe gazon

Fundaşul Zsolt Szilagyi a jucat 90 de minute în meciul pe care echipa a doua a Universităţii l-a cîş­ti­gat cu 1-0 în faţa celor de la CFR Dej, în liga a IV-a. Aceasta este pri­ma apa­riţie pe gazon a lui Szilagyi, de la accidentarea gravă la ge­nunchi suferi­tă în 2005, la începutul lunii sep­tem­brie, într-un meci cu Unirea Dej.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.