Uruguayanul Nicolas Schiappacasse (23 de ani), sub contract cu Sassuolo, echipa lui Vlad Chiricheș, a fost arestat pentru port ilegal de armă. Atacantul de bandă a fost prins miercuri seară la Maldonado, în țara natală, în timp ce se afla în posesia unei pistol pentru care nu avea acte.
Transferat de la Atletico Madrid la Sassuolo în octombrie 2020, Schiappacasse e acum arestat la Maldonado (Uruguay) pentru cel puțin 24 de ore.
Nicolas Schiappacasse, arestat pentru port ilegal de armă
Conform L'Equipe, Nicolas, care se recuperează după o accidentare, a fost arestat miercuri seară în drum spre un meci amical între Penarol și Nacional (1-0).
Poliția locală l-a oprit pe șosea pentru un control de rutină și a descoperit că jucătorul era în posesia unei arme de foc încărcate, pe care nu o deținea legal.
Nicolas Schiappacasse s-a scuzat afirmând că trebuia să dea această armă unei persoane pe care nu o cunoștea, odată ajuns pe stadion.
Potrivit unor surse citate de El Pais, jucătorul a încercat să arunce arma când a văzut Poliția, însă nu a mai avut timp.
Schiappacasse nu mai e dorit la Sassuolo și se află în negocieri avansate cu Penarol (Uruguay).
700.000 de euroe cota de piață a lui Schiappacasse, conform Transfermarkt
{{text}}