International   •   Campionate   •   BRAZILIA

Culisele relației tensionate din familia Neymar » Starul de la PSG e în conflict cu tatăl său: „Nu îmi controlezi viața!”

Neymar, alături de tatăl său (în tricoul alb) // Foto: Getty Images

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 27 ianuarie 2022

„Nu sunt de acord cum vorbești cu oamenii”, iî reproșa deseori Neymar (29 de ani) tatălui său. Detalii picante reies din documentarul biografic Netflix „Neymar: Haosul Perfect”.

Tocmai a ieșit pe piață documentarul biografic Netflix „Neymar: The Perfect Chaos” în trei episoade. Un serial despre traiectoria atacantului de la începuturile din Brazilia și până la transferul la Barcelona și apoi la PSG, dezamăgirile și bucuriile cu Selecao, dar și detalii din relația cu tatăl său.

Tatăl spre Neymar: „Fiul meu a fost acuzat de viol. Voi fi enervant, dar te voi proteja”

După ce s-a referit la episodul în care a fost acuzat de viol, dosar clasat, filmul dezvăluie o conversație tensionată între Neymar și tatăl său. 


„Vreau să înțelegi că nu trebuie să-ți mai asumi riscuri. Dacă ți se întâmplă ceva, principala mea preocupare de a-ți construi imaginea va fi pierdută. Cineva trebuie să te protejeze. Fiul meu a fost acuzat de viol. Voi fi enervant, dar te voi proteja”, îi spune Neymar Da Silva.

Neymar spre tată: „Uneori ești prea agresiv, nu-ți place să fii contrazis”

Juniorul l-a contrat: „Hei, e viața mea, acum nu sunt băiatul lui tati. Tatăl meu nu îmi controlează viața. Eu nu pretind asta. Nu sunt de acord cu felul în care vorbești cu oamenii. Nu mă refer la ceea ce tocmai s-a întâmplat. Uneori ești prea agresiv, nu-ți place să fii contrazis. Prefer să respect ceea ce spui ca să nu creez conflicte.”

Tatăl spre Neymar: „Știi ce înseamnă aroganța? Când nu asculți”


Ripostă la care tatăl l-a făcut arogant: „Cât de urâtă este. Știi ce înseamnă aroganța? Când nu asculți. Zici: «Asta e părerea mea». Îți cer să fii modest. Când văd că nu asculți mă îngrijorez că nu asculti pe nimeni, te prind în capcane în fiecare zi. Nu vreau să plâng, am ajuns până aici, în zece ani cariera se va termina. Eu mă voi odihni și tu vei avea grijă de tot ce am construit.”

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.