Sunt, poate, cel mai bătrân fan Boloni în viață; de mult timp, dinainte de Sevilla '86, atunci când l-am sunat a doua zi după victorie, l-am sunat la club - și azi cred că a fost o magie -, am dat peste el aflat în cabinetul său stomatologic.
Nu pot spune decât că l-am felicitat concis, dar cred că am visat. Când a plecat la Nancy, în 1994, i-am urat într-un articol, nici azi nu știu dacă-l citise, „Baftă, Loți!”...
Grija de a nu jigni
Miercuri, după 27 de ani, m-a emoționat fraza lui repetată de câteva ori în ora sa explicativă: „Nu vreau să jignesc pe nimeni...” (o fi și el un emotiv?) Nu-i o frază abuzivă în România de azi, nicicum o lozincă. Nu sunt mulți semeni de-ai noștri care să aibă această grijă de-a nu jigni pe nimeni.
Nu e o grijă care să aibă azi succes. Boloni a pus-o la începutul unei alte idei inconfortabile: „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar azi nu avem jucători de mare anvergură internațională” și i-a citat pe ultimii, după opinia sa: Mutu și Chivu!
Jucătorul român dă prea puțin
Nu se poate spune că, citându-i, nu se pricepe la jucătorii români. La curent cu actuala situație, când mai toți stranierii noștri (Mihăilă, Man, Moruțan ș.a.) joacă în echipe aflate în zona retrogradării.
E adevărat că Boloni, ca antrenor, nu s-a încurcat cu fotbaliști români căci - după o formulă a lui, și ea exactă - „jucătorul român este scump și dă prea puțin...”.
Avem noroc la retrogradate
I se impută că nu mai cunoaște bine fotbaliștii din campionatul nostru? Nu i se poate însă nega „ochiul” în a pricepe ce-i un fotbalist; am toate interviurile lui în care sunt citați ca excelenți toți preferații săi din România: Adrian Ilie, Dinu, Marcel Răducanu, Liță Dumitru, Tudorel Stoica, Balaci - e aproape sigur că nu mai avem azi asemenea valori.
Și nu e vina lui Boloni că după Drăgușin aleargă Salernitana, o codașă în clasament (avem un noroc blestemat la retrogradate!), iar noi importăm din Singapore.
În fine, chiar opțiunile pentru secunzii săi (Ciobotariu, Săndoi), cu grija de a nu-l „jigni” pe Mutu în acest caz, nu sunt ale unui incompetent în fotbalul românesc de astăzi.
Poza-bombă
Eu mai cred în „ochiul” lui Boloni chiar dacă nu a avut atâta baftă pe cât i-am urat și înțeleg să-mi execut dreptul la rezervă în opțiunea Edi. În Declarația universală a drepturilor omului nu este definit dreptul la rezervă, însă el e obligatoriu în viața omului de fotbal, chiar dacă mulți îl privesc urât.
Ceea ce nu mă împiedică să-i urez lui Edi „Baftă!”, poate chiar mai multă decât aceea a stomatologului lui de pe vremea când abia îi creșteau dințișorii de lapte.
A fost poza-bombă a emisiunii, singura clipă când Boloni a zâmbit destins. Antisentimentalii să mă contrazică!
{{text}}