Surse apropiate celor de la CFR Cluj susțin că ardelenii sunt foarte aproape să-l readucă la echipă pe mijlocașul croat Damjan Djokovic (31 de ani), acesta nefiind mulțumit de statutul de la Rizespor.
Plecat în ianuarie 2021 de la CFR la Rizespor, în Turcia, pentru 500.000 de euro, mijlocașul Damjan Djokovic este tot mai nemulțumit de statutul său în echipă și și-ar dori să plece.
Damjan Djokovic, dorit înapoi la CFR Cluj
A jucat în 22 din cele 23 de runde din campionat, a marcat de 4 ori, dar în ultimele două etape a fost doar rezervă. Iar acum, spun surse apropiate grupării din Gruia, intenționează să se întoarcă la fosta sa echipă.
Ar fi al doilea come-back al lui la CFR, după ce în 2014 plecase după un sezon, la Bologna, întorcându-se apoi în 2017. Djokovic face parte dintre veteranii care au contribuit la trofeele cucerite de ardeleni în ultimii ani, croatul având în palmares 4 titluri de campion și o Supercupă.
Chiar dacă anul trecut a ales să meargă la echipa pregătită pe atunci de Marius Șumudică, și nu la Kayserispor, unde antrena Dan Petrescu, discuțiile între jucător și conducerea campioanei sunt avansate și destul de aproape de a se materializa cu un acord.
Astfel că este foarte posibil ca până la finalul perioadei de transferări, care se încheie pe 14 februarie, Djokovic să revină sub comanda "Bursucului", care l-a pierdut în această pauză de iarnă pe Emmanuel Culio, rămas acasă, în Argentina.
152 de meciuri, 13 goluri și 8 pase decisive a adunat Djokovici la CFR în toate competițiile, în 4 sezoane și jumătate
Bălgrădean a prelungit până în 2024
Unul dintre jucătorii aflați în ultimele 6 luni de contract cu CFR, portarul Cristian Bălgrădean și-a prelungit înțelegerea cu ardelenii, pentru încă două sezoane. Alți trei componenți ai lotului, atacantul Billel Omrani și fundașii Mike Cestor și Mateo Susici, sunt în aceeași situație și încă nu au dat un răspuns noii oferte a clubului din Gruia.
Surse apropiate celor de la CFR susțin că tuturor li s-a promis un contract ușor superior celui de până acum pentru a semna prelungirea.
CFR a mai luat încă un jucător de perspectivă, pe portarul Răzvan Sava (19 ani), de la AC Torino. Acesta a fost de 4 ori rezervă la echipa de Serie A, dar nu a apucat să evolueze la prima echipă a italienilor.
{{text}}