Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a povestit prin ce a trecut la derby-ul cu Dinamo din finala Cupei României 2011. Roș-albaștrii s-au impus cu 2-1 la Brașov.
- Derby-ul Dinamo - FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Look Sport+, Telekom Sport 1 și Digi Sport 1.
Mihai Stoica a fost eliminat în repriza a doua a finalei, după ce a intrat în teren, la 2-1, pentru a-i liniști pe suporterii roș-albaștrilor care aruncau cu torțe în teren.
Mihai Stoica: „Mi s-a făcut rău. M-am trezit cu SMURD-ul lângă mine”
„Am fost eliminat atunci, dar am intrat pe teren cu un scop. Părea că luăm gol. Scăpase Torje singur și au dat fanii cu petarda în el. Am intrat să-i liniștesc pe fani, iar Avram m-a dat afară, corect.
Apoi, mi-a fost atât de rău, de la emoții, încât am ajuns cu SMURD-ul la cap, pe targă, cu perfuzii. Am făcut și o prostie.
Ieșind de pe teren, nu mai voiam să aud rumoarea și am dat drumul la duș (n.r. - în vestiare). Auzi apa și nu mai auzi ce se întâmplă pe stadion. N-am realizat că am dat drumul la apă caldă și mi s-a făcut rău. I-am spus unui maseur că simțeam că nu pot să stau pe picioare. Aveam o stare de leșin, nu mi s-a mai întâmplat până atunci!”, a declarat MM la Telekom Sport.
Momentul despre care a vorbit MM Stoica // foto: arhivă GSP
{{text}}