"În toamna anului 2014, având funcția de ministru de interne, ați ordonat instalarea ca antrenor principal a domnului Iordănescu Edward... Începând cu ianuarie 2015 apare ca antrenor la Pandurii domnul Iordănescu, doleanța dumneavoastră fiind îndeplinită".
Pasajul din scrisoarea deschisă semnată de Marin Condescu și publicată de GSP.ro nu e o noutate, dar e o dezvăluire. Nu e o noutate pentru că e de notorietate că Edi Iordănescu a avut parte de o susținere politică la cel mai înalt nivel, la mai toate echipele pe care le-a antrenat în Liga 1.
Dar scrisoarea e o dezvăluire pentru că are precizia concretului și forța mărturiei. Condescu afirmă, cu subiect și predicat, că Gabriel Oprea a cerut instalarea ca antrenor a lui Edi Iordănescu.
Unii nu ar fi avut curaj să o spună. Dar afirmația e clară: un ministru de interne în funcție a ordonat instalarea lui Iordănescu junior la un club finanțat din banii statului. Oprea a făcut asta pentru a-i face pe plac prietenului său, Iordănescu senior.
Dar de ce au acceptat cei de la Pandurii? Vom reveni imediat la această întrebare.
"Da, m-au susținut americanii"
Marți, când a fost prezentat ca selecționer, Edi Iordănescu a fost întrebat despre sprijinul politic de care ar fi beneficiat. A început să zâmbească și a răspuns. "Da, m-au susținut americanii", și-a început argumentația antrenorul.
Recunoașteți stilul defensiv prin zeflemea? Stilul care reușește să insulte, deși el vrea să pareze? La cine l-ați mai întâlnit? Cumva la oamenii politici care sunt nevoiți să explice anumite situații de incompatibilitate, de plagiat sau de alte încercări de mușamalizare?
Apoi, Edward a detaliat: "S-a schimbat puterea politică de vreo 20 de ori în ultimii 12 ani, deci nu cred că a făcut cineva vreo pasiune pentru mine. Cine spune asta îmi aduce un afront, e lipsit de logică sau e rău intenționat", a mai adăugat el.
Apoi a continuat, cu aceeași strălucitoare siguranță de sine: "În fotbal n-ai cum să păcălești. Reușești sau nu, iar eu am reușit la toate echipele la care am fost. Dacă s-a implicat politicul, înseamnă că funcționează și face și lucruri bune".
Copiii arbitrilor sunt modelul de succes
Argumentul că "am reușit unde am antrenat, deci ce contează că am fost sprijinit?" îmi aduce aminte de mai toții copiii foștilor arbitri. Și dau și trei exemple: Augustus Constantin, Marius Avram și Andrei Chivulete.
Primii doi și-au încheiat deja carierele, Andrei Chivulete e pe val, are ecuson FIFA și bate toate recordurile de delegări, în ciuda faptului că e lider incontestabil la erorile produse și la meciuri distruse.
Ce ne spune exemplul celor trei? Că dacă ești susținut, dacă ești împins, mai ales în clipele cruciale când alții nu sunt, atunci capeți nu doar privilegii imediate, ci și siguranță de sine.
Două exemple de privilegii:
1. Cât timp tatăl său era șef la CCA, Augustus dădea mai tot timpul testele fizice separat.
2. Iar Vasile Avram a scos din regulament criteriul înălțimii, tocmai pentru a-și proteja copiii.
Mai apoi, și prin propriul efort, dar și prin sprijinul evident, Augustus și Marius au făcut carieră importantă în arbitraj. În locul lor, poate că alți tineri arbitri au fost lăsați pe dinafară dintr-un singur motiv: că n-aveau spate, deși poate că aveau mai mult talent.
Așa stau lucrurile și în cazul Edward Iordănescu. În toamna lui 2014, momentul invocat de Condescu, Iordănescu junior nu exista ca antrenor. Nu exista în sensul că fusese doar secund la FCSB și Vaslui și antrenase în Liga a 3-a și în liga secundă. Cartea de vizită era modestă.
Doi brokeri de putere: Oprea și liderii minerilor
Ce putea să-l recomande pentru a prelua o formație care avea pretenții și care jucase în cupele europene? Pe palmares, absolut nimic. Pe influențe politice, absolut totul. Când ministrul de interne intervine, jumătate din România poate fi în genunchi, așteptând un ordin. Care a venit atunci din partea lui Gabriel Oprea, conform lui Condescu.
În acel moment, alți tineri antrenori, cu un CV incomparabil mai consistent decât cel al lui Edi Iordănescu, au rămas pe dinafară. Dintr-un singur motiv: că n-au și ei pe cineva sus-pus. Așa au funcționat lucrurile în România și, din păcate, așa funcționează și acum. Și așa vor funcționa atâta vreme cât totul depinde aproape exclusiv de relațiile pe care le ai, de prietenii politici sau de funcțiile amicilor demnitari.
Dar de ce au acceptat șefii de la Tg. Jiu, primar, președintele Consiliului Județean Gorj și directorul Complexului Energetic Oltenia? Pentru că liderii zonelor muncitorești au avut întotdeauna, în România, o putere care a venit din priceperea de a negocia între masa uriașă de efort productiv a oamenilor lor și nevoile guvernanților.
La rândul său, generalul Oprea era un important broker de putere, de la București. De ce să se pună cei 3 rău cu el? De ce să nu-l oblige și ei pe Oprea printr-un serviciu, un avantaj pe nume Edward Iordănescu? Și l-au pus antrenor.
Povestea în sine ne spune însă și altceva, dincolo de fotbal. Dacă un ministru de interne face astfel de jocuri numai în virtutea unor prietenii, ne putem doar imagina de ce lucruri și decizii ar fi în stare atunci când ar avea un interes direct, mai ales financiar! Doar nu ești broker doar la fotbal dacă te cheamă Gabi Oprea. Și nu ești comisionar de avantaje și de bani doar pentru prieteni.
Faptele nu iau poziție de drepți
Astăzi, Edi Iordănescu e selecționerul României. Sigur, lui Burleanu nu i-a ordonat Gabi Oprea să facă această numire.
Refuzurile tuturor celor pe care FRF i-a dorit și diminuarea opțiunilor până aproape de limită au dus la varianta Edward selecționer. Astăzi, palmaresul lui Edi arată bine, nu mai e egal cu mulțimea vidă, ca în 2014.
Astăzi, Iordănescu junior are dreptate atunci când spune că e unul dintre liderii generației de tehnicieni născuți în a doua jumătate a anilor '70.
Doar că nu vom afla niciodată răspuns la o întrebare dureroasă. Ce s-ar fi ales de Edi Iordănescu dacă tatăl său n-ar fi fost Puiu Iordănescu, care la rândul său nu l-ar fi avut prieten pe Gabi Oprea, care la rândul său n-ar fi avut nicio putere sau funcție politică? Ce s-ar fi ales de cariera lui dacă ar fi fost doar Edi și atât?
Cu mare probabilitate că ar fi fost tot antrenor, căci pasiunea lui pentru această meserie este extremă. Iar dăruirea și munca, incontestabile, l-ar fi păstrat în coordonatele acestui job, însă până unde ar fi reușit să se dezvolte?
"Da, m-au susținut americanii", ne-a zis Edi. Nici măcar de glumă nu mai e bună. Gabi Oprea nu e american. A făcut Școala Militară de Ofițeri Activi la Sibiu, iar licența în drept și-a luat-o la București. N-a trăit, n-a învățat, n-a profesat în Statele Unite. A făcut politică în România și, da, a fost un susținător al lui Edi Iordănescu!
Scrisoarea lui Condescu nu e un afront la adresa lui Iordănescu junior, e o mărturie. Pe care o expunem, o acceptăm, o negăm, o evaluăm, o comentăm și o dezbatem. Sau o putem contesta, pe ea, pe realitate.
Dar ea rămâne tot acolo. Așa cum Edward Iordănescu a avut curaj în fața lui Gigi Becali, și Condescu a avut curaj. Gestul lui pledează pentru o lume în care faptele ajung totuși în fața oamenilor. Faptele nu iau poziție de drepți.
{{text}}