Campistol Medvedev ăsta!

Tenisul, sportul, lumea în general au nevoie de personaje rebele și inteligente ca Daniil. Poate așa ne mai vindecăm de ipocrizie

Rusul Daniil Medvedev e pe cale să devină numărul 1 mondial. Calea e complicată pentru că îl întâlnește în finala Australian Open pe Rafa Nadal. Medvedev e pe cale și să intre cu drepturi depline în grupul restrâns al marilor rebeli din tenis. Ilie Năstase, John McEnroe, Marat Safin. Ilie al nostru a fost și rebel, și om de spectacol. Asta îl face unic, că de circari e lumea plină.

Medvedev nu este nici pe departe cel mai estetic jucător. Lovitura de dreapta pare vina unui profesor prea îngăduitor cu copilul Daniil. Nici reverul cu două mâini nu vibrează artistic, loburile nu îi ies decât rareori, iar voleul este la granița dintre decent și bunuț. Cu toate astea, Daniil Medvedev este un jucător excepțional, care își metamorfozează slăbiciunile într-un carusel din care adversarul iese buimac. Îl ajută deplasarea pe teren, simțul mingii, rezistența, puterea de concentrare. Ultima calitate este venită tocmai din acest tip de revoltă permanentă împotriva adversarului, a publicului, a arbitrilor.

Medvedev se hrănește din ostilitatea celor din tribune și își aprovizionează ambiția din trucurile oponenților. În semifinala cu Stefanos Tsitsipas, rusul a răbufnit împotriva arbitrului spaniol Jaume Campistol, care nu îl atenționa și nici nu îl avertiza pe grec pentru dialogurile cu tatăl lui. Asta în tenis se numește coaching și este interzis. Monologul lui Daniil cu oficialul din scaun a fost dur, spaniolul fiind făcut când stupid, când pisicuță. Când îi strigi arbitrului "Ești prost, uită-te la mine, cu tine vorbesc! Tatăl lui vorbește la fiecare punct", te poți aștepta tu însuți la sancțiuni.

Timorat, poate și pentru că știa că Medvedev are dreptate, Campistol nu a luat măsuri împotriva reclamantului. Dar l-a avertizat pentru coaching pe Tsitsipas la 4-4 în setul al treilea. Foarte interesant, din acel moment grecul s-a tăiat, iar tăticul lui a tăcut ca Venus din Milo. Setul s-a încheiat cu 6-4 pentru Medvedev și Tsitsipas nu a mai câștigat decât un game în setul 4, care avea să fie și ultimul al meciului. Victorie cu 7-6, 4-6, 6-4, 6-1 pentru numărul 2 mondial. Calmat, după strângerea de mână rece de la fileu, învingătorul i-a cerut scuze arbitrului. Știa că exagerase. Sau poate că a fost o stratagemă, de ce nu?

Tenisul, sportul, lumea în general au nevoie de personaje abrazive ca Medvedev. Oameni inteligenți care au curajul să spună ce gândesc. Oameni care se scutură de apa călduță a clișeelor și a corectitudinii politice. Acolo unde, bunăoară, se scaldă în voie Mats Wilander. Celebrul analist al Eurosport se întreba ipocrit dacă nu cumva indicațiile lui Apostolos Tsitsipas erau, de fapt, încurajări? Care nu sunt interzise de regulament. Îmi permit să îl contrazic pe domnul Wilander. Nu erau încurajări, era șmecherie greco-balcanică.