Gigi Becali, patronul FCSB, susține că s-a resemnat în privința lui Florinel Coman (23 de ani, extremă stânga). Cândva considerat un giuvaier de zeci de milioane de euro, Coman nu mai e un preferat al lui Becali, chiar dacă a început anul cu o pasă de gol reușită împotriva CFR-ului (3-3).
Coman e jucătorul în care Becali a investit cea mai mare sumă, luând în calcul ce a plătit pe transfer, la care se adaugă salariul său. Coman a venit la FCSB în vara lui 2017, imediat după ce Viitorul a cucerit titlul. Hagi s-a ales cu 2,5 milioane de euro, după care Becali a mai virat 500.000 de euro, pentru a răscumpăra și procentele deținute de Viitorul și anume 20% dintr-o viitoare revânzare.
Gigi Becali, patron FCSB: „Nu mai iau mulți bani pe Florinel Coman”
„Coman a intrat puțin mai bine în meciul cu CFR decât în penultimul, cu Rapid, dar încă nu este Florinel Coman, îi mai trebuie încă o lună.
Nu vedeți că nu mai vorbesc de Florinel, că l-am uitat?! Nu vedeți că vorbesc de Tavi, de Ianis? Vine vremea aia a lui, dar nu mai pot să vorbesc despre mulți bani, când ajungi la 22-23 de ani nu mai poți vorbi de milioane”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
Florinel Coman, în pericol la FCSB
Florinel Coman e refăcut 100% după accidentarea din vara trecută, însă randamentul lui încă lasă de dorit la antrenamente, așa cum GSP scria pe 20 ianuarie.
FCSB și-a făcut speranțe mari în această pauză de iarnă că va câștiga un jucător important în tentativa de a întări echipa. Nu a realizat vreun transfer, însă Florinel Coman urma să se antreneze de la începutul pregătirilor, 5 ianuarie, în regim normal, după ce pe parcursul toamnei lipsise din cauza unei accidentări, care a necesitat și o intervenție chirurgicală.
Coman fusese anunțat inclusiv de Gigi Becali că urmează să fie titular, mai ales că el e unul dintre jucătorii în schimbul cărora patronul speră să obțină sume importante.
La amicalul cu Mioveni (0-0) a fost folosit ca titular, pe poziția pe care o preferă cel mai mult, cea de atacant lateral stânga. Totuși, randamentul lui Coman și modul în care s-a prezentat în luna ianuarie, inclusiv la antrenamente, ca și la testele efectuate, nu i-au mulțumit 100% pe cei din staff-ul tehnic.
O să spuneţi că am înnebunit, dar, dacă ne ocupăm de el, Coman are ceva în plus faţă de Mbappe. Nu se compară la ora asta, dar nativ are ceva în plus. Are driblingul în plus. E mai şarpe decât Mbappe la dribling
Gigi Becali despre Fl. Coman în 2017
10 luniau trecut de la ultimul meci în care Coman a fost integralist, FCSB - CFR 3-0, disputat pe 19 martie 2021
70% din ultimele 16 lunireprezintă perioada de timp în care Coman a absentat din cauza accidentărilor. A stat pe bară 11 luni în perioada septembrie 2020 - decembrie 2021
240.000 de euro net pe ancâștigă Fl. Coman la FCSB
{{text}}