Fotbal   •   Nationala   •   RĂSPUNS

Edi Iordănescu, replică de amploare la acuzațiile lui Condescu: „Încercările de șantaj nu vor avea succes!” + cum răspunde fostul președinte de la Pandurii

Edi Iordănescu (43 de ani), selecționerul primei reprezentative, a răspuns printr-o scrisoare-deschisă acuzațiilor lansate vineri de Marin Condescu.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Edi Iordănescu (43 de ani), selecționerul primei reprezentative, a răspuns printr-o scrisoare deschisă acuzațiilor lansate vineri de Marin Condescu. 

  • CONTEXT: Edi Iordănescu a fost impus politic la prima sa experiență ca antrenor principal la nivel înalt - asta susține, într-o serie de acuzații publice fără precedent, Marin Condescu, fostul președinte al celor de la Pandurii Tg. Jiu, clubul la care Iordănescu jr. ar fi fost înscăunat prin comanda directă a lui Gabriel Oprea, pe atunci ministru de interne. Toate detaliile incredibile - AICI

În prima parte a mesajului postat pe contul personal de Facebook, Edi Iordănescu susține că acuzațiile lui Marin Condescu au fost lansate ca urmare a numirii antrenorului în postul de selecționer. Ieri, fostul președinte al clubului Pandurii, spunea: „Am făcut aceste dezvăluiri acum nu pentru că a fost numit Edi Iordănescu la națională, ci pentru că acum 3 zile am aflat de demersul lui și al lui Narcis Răducan de a cere falimentul echipei”.

Printr-o coincidenţă bizară, atacul Dlui. Condescu a venit la puţine zile de la numirea mea ca selecţioner, ceea ce mă face să mă întreb dacă acesta nu are ca şi cauză nostalgia vremurilor demult apuse în care Dl. Condescu era mult mai vizibil în spaţiul public, iar cuvintele dânsului aveau un anumit impact şi întrebarea este, de ce a tăcut 8 ani de zile în acest caz!? 



Tot aşa, intuind că poziţia mea profesională mă va obliga să îi răspund, lucru care altfel nu s-ar fi întâmplat, Dl. Condescu a aruncat în spaţiul public o serie de acuze la adresa mea, nereale şi, ar spune unii, lipsite de firul logic al evenimentelor. 



Resping cu fermitate acuzele şi insinuările şi, din acest moment nu voi mai discuta pe subiectul "intervenţia politică” indiferent în cel fel şi cine îl provoacă. Am avut o poziţie clară la conferinţa de presă, rămâne neschimbată. Atenţia mea se îndreaptă exclusiv către obiectivele echipei naţionale.



- Edi Iordănescu


Edi Iordănescu, replică pentru Marin Condescu

În scrisoarea publicată vineri, Marin Condescu mai susținea că Edi Iordănescu ar fi încasat un salariu lunar de 17.429 euro în perioada 1 ianuarie 2015 - 30 iunie 2016. Narcis Răducan, președintele instalat ulterior la Pandurii, la cererea expresă a lui Iordănescu Jr., ar fi primit o remunerație și mai mare, 32.060 de euro lunar, în intervalul iunie 2015-octombrie 2016! Selecționerul a încercat să lămurească și aceste aspecte. 

Pentru a lămuri lucrurile, măcar pe scurt, cea mai mare pondere a remuneraţiei mele la Pandurii a fost constituită din bonusurile pentru performanţele realizate - salvarea de la retrogradare (am preluat echipa în decembrie, de pe loc retrogradabil), calificarea în finala cupei ligii, în primul an de contract, şi intrarea în play-off, clasarea pe podium, calificarea în cupele europene, în anul doi de contract.



Munca mea, împreună cu cea a jucătorilor şi a conducerii de la acea vreme, a produs performanţe istorice, lucru ce a atras fonduri importante pentru club. Munca mea, împreună cu cea a jucătorilor şi a conducerii de la acea vreme, a produs performanţe istorice, lucru ce a atras fonduri importante pentru club. Suma cu care m-am înscris la masa credală a fost stabilită prin Hotărâre a CNSL a FRF în anul 2016.



Cereri similare celei depuse de mine în cadrul procedurii de insolvenţă au fost formulate de persoane la fel de apropiate de Pandurii, persoane care , în opinia mea, au făcut cel putin la fel de mult pentru Pandurii ca si mine, Dl. Grigoraş, Narcis Raducan, Herea, Acsinte, Nistor, Unguruşan şi lista poate continua.



Pentru jucătorii, foştii antrenori şi membrii ai staffului, prioritatea în a li se plăti salariile şi celelalte drepturi pentru care au muncit, a fost „îngheţată” pentru 6 ani, timp în care Dl. Condescu nu a transmis nicio scrisoare deschisă, nu ne-a contactat pe niciunul şi nici nu a militat în vreun fel pentru drepturile noastre.



Cu toate acestea, Dl. Condescu a omis şi omite, în mod convenabil, să amintească de sumele pe care dânsul le-a încasat în ultimul timp de la Pandurii. Spre deosebire de susţinerile Dlui. Condescu, afirmaţiile mele pot fi verificate cu uşurinţă, de oricine accesează portalul instanţelor de judecată sau Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.



- Edi Iordănescu

Edi Iordănescu: „Sunt pregătit să donez creanța către asociația suporterilor Pandurii!”


Condescu susține că, din cauza lui Iordănescu Jr. și Răducan, clubul Pandurii Tg. Jiu riscă să intre acum în faliment: „Clubul are resursele financiare prezente și viitoare de a-și achita datoriile către creditori, dar contestațiile făcute la ANAF și cererile de faliment ale domnilor Narcis Răducan (ce revendică suma de 450.000 lei, suma de de fapt a fost anulată de instanță) și Edward Iordănescu (ce revendică o datorie de 11.500 de euro, respectiv 0.05% din ce a câștigat) au oprit plățile către ceilalți creditori”.

Edi Iordănescu este dispus să renunțe la întreaga sumă cerută, dar nu către clubul pe care Marin Condescu încearcă să îl readucă în prim-plan, ci către o echipă pe care fanii din Târgu-Jiu ar susține-o. 

Sunt pregătit să îmi cedez în întregime creanţa înscrisă la masa credală către asociaţia suporterilor Pandurii, care din ce înţeleg, afirmă cu tărie că Pandurii - Lignitul Dlui. Condescu nu este Clubul pe care suporterii îl urmează şi îl iubesc, sigla clubului, aparţinându-le lor, prin hotărâre judecătorească.



Îi reamintesc public Dlui. Condescu, că încercările sale de şantaj şi coerciție la adresa mea, prin telefoane şi mesaje , către mine direct sau transmise cunoscuţilor mei, în care mă ameninţa că îmi distruge imaginea, acţiuni pe care le-a demarat de ceva timp, nu au avut şi nu vor avea rezultatul scontat de dânsul, pentru simplu fapt că nu sunt şantajabil !!



In ceea ce privește rolul lui Narcis in proiectul nostru, afirm cu toata responsabilitatea ca a reprezentat o valoare adaugata muncii mele, ca toate acțiunile sale manageriale au fost in spiritul eficientei clubului si ca permanent a fost in asentimentul membrilor asociati pe care ii informa cu toate deciziile sale.



Respectul pe care i-l port Dlui Condescu pentru vârsta dânsului (din păcate doar pentru vârstă) mă împiedică să fac alte comentarii sau să demarez alte acţiuni, inclusiv de natură penală, cu care de altfel Dl. Condescu s-a mai întâlnit.



- Edi Iordănescu

Marin Condescu, răspuns prompt pentru Edi Iordănescu 

Marin Condescu, la rândul lui, a răspuns punctual tuturor afirmațiilor făcute sâmbătă de Edi Iordănescu. 

Iordanescu JR (1) by Gazeta Sporturilor

VIDEO Edi Iordănescu: „E un afront! Hai s-o clarificăm”

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.