Nationala

Reacţia lui Pancu despre postul de secund la naţională: „Sigur că m-ar încânta”

Daniel Pancu (foto: GSP)

Articol de Sebastian Vasile  —  luni, 31 ianuarie 2022

Edi Iordănescu  (43 de ani) se află în căutarea unui „secund”. FRF nu i-a permis să-l aducă pe Alexandru Radu, asistentul său favorit, pe acest post, așa că cel poreclit „Cartof” a rămas doar ca analist. Noul selecționer s-a gândit la Mihai Pintilii (37 de ani), însă fostul mijlocaș va continua la FCSB, după cum a dezvăluit Mihai Stoica, managerul general al formației roș-albastre.

Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice a FRF și sfătuitor principal al lui Burleanu, i l-a propus lui Iordănescu pe Daniel Pancu încă de la început. 

Daniel Pancu: „Va depinde în ce postură sunt dorit și care ar fi sarcinile mele”

Contactat de GSP.ro, Daniel Pancu a vorbit despre posibilitatea de a deveni „secundul” lui Iordănescu jr la națională.

„Habar nu am. Am vorbit cu Mihai (n.r. - Stoichiță) acum 3-4 zile și mi-a zis că pe miercuri o să mă sune. Dar pe mine mă interesează licența PRO în momentul de față. Nu știu nimic despre povestea asta, de aceea nu pot să dau nicio informație. 

Echipa națională e sfântă pentru mine, e sfântă cum ar trebui să fie pentru toți românii, inclusiv pentru cei care au refuzat echipa națională. 

Încă o dată, nu știu absolut nimic, dar dacă ar fi posibil acest lucru, va depinde în ce postură sunt dorit și care ar fi sarcinile mele. Pentru că sigur va trebui să fiu un subaltern, ar trebui să ajut antrenorul”, a declarat Daniel Pancu pentru GSP.ro

Pancu, propus de FRF lui Edi Iordănescu

Fostul jucător al Rapidului s-a arătat dispus să facă parte din staff-ul noului selecționer, în cazul în care s-ar apela la serviciile lui.

„Sigur că m-ar încânta, vorbim despre echipa națională , chiar și dacă vorbim despre postul de secund în staff-ul echipei naționale sau chiar magazioner, e onoare să lucrezi pentru țara ta și pentru echipa națională”, a mai spus fostul atacant.

Despre posibilitatea de a antrena în viitor naționala, Pancu a spus: „Aș fi mult mai pregătit peste 10 sau 15 ani, când poate s-ar apela la mine ca selecționer, asta e opinia mea acum”.

Când am fost numit în funcția de președinte la Rapid, știi care a fost prima clauză în contract? Să nu fiu următorul antrenor după Alexa.

- Daniel Pancu

Daniel Pancu a fost pe lista lui Mihai Stoichiță pentru naționala U21

Ex-rapidistul are licența A și urmează cursurile pentru Pro, deci ar respecta regulile, și a condus deja două echipe ca „principal”, Rapidul și pe Poli Iași. Cu giuleștenii a promovat din „C” în „B”, moldovenii l-au demis în sezonul trecut și de atunci Pancu e liber.

De altfel, Pancu a fost în vară anului 2021 pe lista directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, de înlocuitori ai lui Adrian Mutu la naționala U21. Totuși, președintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a preferat pe Florin Bratu, din cauza adeziunii lui Pancu la campania lui Ionuț Lupescu pentru șefia FRF din 2018.

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.