Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Fotbalistul dat afară de Farul a semnat cu U Cluj

Ely Fernandes, primul din dreapta // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 31 ianuarie 2022

Farul s-a despărțit de extrema stânga Ely Fernandes (31 de ani), care a semnat cu U Cluj. 

UPDATE ora 16:10 - Ely Fernandes a semnat cu Farul

U Cluj a anunțat transferul lui Ely Fernandes. În Ardeal a ajuns și Paul Pîrvulescu, ultima dată la Academica Clinceni.

Știrea inițială - Farul s-a despărțit de Ely Fernandes 


Clubul dobrogean a anunțat că a ajuns la un acord cu jucătorul „pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului”

Născut în Capul Verde, Ely Fernandes a evoluat doar la echipe din Portugalia înainte să ajungă în România, în 2018. După 2 ani și jumătate petrecuți la Gaz Metan, a semnat cu Viitorul, actuala Farul Constanța, în tricoul căreia a adunat 30 de meciuri și două goluri.

În acest sezon, Ely Fernandes a jucat doar de 10 ori și a contribuit decisiv la un singur gol: assist în victoria cu CS Universitatea, 1-0.

Ely Fernandes a fost dorit de Dinamo


În această lună, Dinamo a încercat să profite de situația fotbalistului și să-l ademenească în „Ștefan cel Mare”, dar nu i-a putut satisface pretențiile salariale.

Ely le-a cerut „câinilor roșii” 10.000 euro lunar, în vreme ce Dinamo putea să achite doar 7.000 de euro. Conducerea clubului a încercat să găsească pe cineva care să acopere diferența, dar nu a reușit.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.